Eveniment

Paradă Militară Naţională la Bucureşti şi ceremonie militară la Alba Iulia, de Ziua Naţională

Paradă Militară Naţională la Bucureşti şi ceremonie...

Autor: Dorin Oancea

01.12.2022, 06:57 24

Joi, 1 Decembrie, în Bucureşti, de la ora 11.00, peste 1.500 de militari şi specialişti, precum şi aproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf.

De asemenea, la Parada militară vor defila şi aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari reprezentând ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României şi aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii.

Totodată, în zona Arcului de Triumf va fi amplasată o expoziţie de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale.

Tot în Bucureşti va avea loc, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar de la ora 19.00, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.

Tot joi, 1 Decembrie, Centrul de Transfuzie Sanguină „Colonel Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” al Ministerului Apărării Naţionale organizează, în intervalul orar 8.00 – 12.00, o campanie de donare de sânge, pentru a veni în întâmpinarea pacienţilor cu nevoi transfuzionale din spitalele militare şi civile. Donatorii, militari şi civili, sunt aşteptaţi la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din strada Mircea Vulcănescu nr. 88 (în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” Bucureşti).

În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 13.40, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată, de la ora 14.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 850 de militari şi specialişti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, personal din cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Filialei Alba-Iulia a organizaţiei Crucea Roşie Română, cu aproximativ 60 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare. De asemenea, din dispozitivul de defilare va face parte şi un detaşament de militari francezi din cadrul Grupului de luptă al NATO dislocat în Cincu.

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, în garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de defilări cu personal şi tehnică, precum şi de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori. De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii, precum şi cei aflaţi în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO