Eveniment

Porneste centrala de la Cernavoda

17.09.2003, 00:00 20

Reactorul Unitatii 1 al centralei nuclear-electrice de la Cernavoda, oprit la sfarsitul lunii august ca urmare a scaderii nivelului apelor Dunarii, va fi repornit astazi, a anuntat Ministerul Economiei si Comertului. Reprezentantii ministerului apreciaza ca nivelul Dunarii si al apei care asigura sistemul de racire a reactorului au atins cotele necesare functionarii centralei pe termen lung. Dunarea avea, luni, la Portile de Fier, un debit de 1.930 de metri cubi pe secunda. In ziua inchiderii reactorului (24 august), debitul Dunarii scazuse pana la o valoare record, de sub 1.600 metri cubi pe secunda. Prognoza pentru aceasta saptamana indica mentinerea debitului Dunarii la o cota de aproximativ 1.930 metri cubi pe secunda, urmand ca sambata volumul apei sa creasca pana la 1.990 metri cubi pe secunda. Oprirea singurului grup al centralei, cu o putere instalata de 706,5 MW, a cauzat Societatii Nationale Nuclearelectrica pierderi de peste 270 miliarde lei (7,2 mil. euro), in conditiile in care, potrivit directorului general al companiei Ioan Rotaru, pierderile zilnice au fost de 12 mld. lei. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO