Eveniment

Raiffeisen a preluat ieftin subsidiara din România şi nu a înregistrat fond comercial

Raiffeisen a preluat ieftin subsidiara din România şi nu a înregistrat fond comercial

Foto Silviu Matei

Autor: Marius Oncu

11.10.2011, 00:03 886

Raiffeisen a cumpărat subsidiara din România "la un preţ foarte scăzut" în 2001 şi nu a înregistrat fond comercial pentru aceasta, a anunţat, luni, grupul austriac Raiffeisen Bank International (RBI), precizând că va închide acest an pe profit.

"Subsidiara din România a fost achiziţionată la un preţ foarte scăzut în 2001. Nu avem înregistrat fond comercial al subsidiarei (în contabilitate - n.r.) şi în consecinţă RBI nu este nevoită să deruleze o astfel de amortizare pentru operaţiunile din România", potrivit unui comunicat al RBI.

Comunicatul Raiffeisen a fost transmis din cauza "multelor întrebări primite din piaţă, după anunţul de luni al Erste", potrivit comunicatului.

Raiffeisen a arătat că vizează o amortizare parţială în valoare de 3,5 mil. euro în Ungaria şi se aşteaptă să încheie anul 2011 pe profit.

Deteriorarea climatului macroeconomic va avea drept consecinţă un mediu operaţional dificil, notează Raiffeisen. Grupul bancar a avut un profit consolidat de 615 milioane de euro în primele şase luni ale anului.

Un consorţiu format din Fondul Româno-American de Investiţii şi Raiffeisen Zentralbank din Austria au semnat, în aprilie 2001, contractul de privatizare al Băncii Agricole cu Autoritatea pentru Privatizare, valoarea tranzacţiei ridicîndu-se la 52 de milioane de dolari. Contractul a vizat plata unei sume de 15 milioane de dolari pentru pachetul de acţiuni deţinut de statul român, precum şi majorarea capitalului social al băncii prin subscrierea sumei de 37 milioane de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO