Eveniment

Sectorul construcţiilor din România, printre cele mai afectate din UE

Autor: Andreea Neferu

13.04.2011, 23:48 112

Piaţa construcţiilor din România aînregistrat în ultimii doi ani una dintre cele mai mari contracţiidin Uniunea Europeană, în condiţiile în care în alte ţări acestsector a scăzut cumulat cu 3% până la 30%, a declarat Daniel Tardy,preşedinte al Confederaţiei Internaţionale a AsociaţiilorConstructorilor, în cadrul unei conferinţe organizate de AsociaţiaRomână a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO). Tardy a mai spuscă, spre exemplu în Franţa piaţa construcţiilor a scăzut cu celpuţin 10%.

"În Franţa există o revenire maiales în cadrul construcţiilor civile, despre segmentulinfrastructurii pot spune că se estimează că şi acesta va reveni înacest an. Domeniul construcţiilor a fost dintotdeauna ciclic cuperioade de boom imobiliar dar şi alte perioade în care piţa sestabilizează", a spus Tardy.

Pe de altă parte, LaurenţiuPlosceanu, preşedinte al ARACO, spune că, în ciuda declaraţiilorpolitice, ceea ce s-a întâmplat în sectorul construcţiilor dinRomânia în ianuarie şi februarie nu confirmă revigorareaacestuia.

"Deocamdată primele pentru primultrimestru nu sunt disponibile, dar estimăm că vor fi scăderi dedouă cifre. În 2011 piaţa (construcţiilor - n. red.) nu va depăşi10 miliarde de euro, valoare înregistrată şi în 2010, chiar netemem de un regres sub 2011", a mai spus Plosceanu.

Reprezentantul ARACO estimează deasemenea că la nivelul primului trimestru al anului 2010 mai existăcreanţe de 700-800 milioane de euro pe care constructorii trebuiesă le recupereze în special de la companiile de stat.

Potrivit ARACO în 2010 numărulangajaţi din sectorul construcţiilor a scăzut cu 24% faţă de 2008până la 317.200 de salariaţi. La polul opus, salariul mediu lunaral lucrătorilor din construcţii s-a menţinut la acelasi nivel, lasfârşitul lui 2010 ridicându-se la 1.580 de lei.

Pe de altă parte, productivitateamedie lunară a angajaţilor s-a redus anul trecut cu 17% faţă de2008, până la 2.550 euro/lună/angajat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO