Eveniment

Sfaturi de la prima generaţie de business a României pentru antreprenorii de mâine:“Suiţi-vă în tren ori de câte ori simţiţi că el trece prin gară.” “După ce începi, nu mai este aşa greu.” “Nu copia pe nimeni.” “Fă rost de un avocat bun.”

Sfaturi de la prima generaţie de business a României...

Autor: Roxana Petrescu

17.11.2016, 00:08 473

Ziarul Financiar împlineşte azi 18 fiind un produs care a crescut cu prima generaţie de business a României. De majoratul său, ZF se întoarce către oamenii care au stat în spatele primelor iniţiative private pentru a afla cum erau ei la 18 ani, dar mai ales pentru a le cere sfaturi pentru viitoarele generaţii de business. În ultimii 18 ani, Ziarul Financiar s-a transformat în şcoală de afaceri, adaptându-şi mereu “materiile” la cerinţele “elevilor săi.” De majorat, ZF sărbătoreşte alături de prima generaţie de business şi se transformă în sursă de inpiraţie pentru viitorii oameni de afaceri. Totul pentru business. Totul este business. 

„La 18 ani am fugit din România comunistă în Austria şi doream să devin un om liber. Primii bani câştigaţi au fost în Austria pe un şantier. Fiind emigrant fugit cu hainele de pe mine, mi-am cumpărat strictul necesar de trai“, spune Vasile Armenean, proprietarul producătorului de îngheţată Betty Ice, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de profil locală estimată la 150 de milioane de euro.

„Privirea înainte“, îndeamnă Armenean, omul care vinde o îngheţată din cinci consumate pe plan local, pe oricine are curajul de a începe acum un business.

La puţin timp după Revoluţie, fraţii Corneliu şi Adrian Bodea puneau pe picioare o firmă de aplicaţii industriale destinate mai ales sectorului metalurgic, Adrem Invest. Azi, grupul Adrem este un business de aproape 50 de milioane de euro, cu 1.600 de angajaţi, care vede în soluţiile smart viitorul segment de creştere.

„La 18 ani terminam târâş-grăpiş liceul şi mă pregăteam să pic la facultate. Doream însă să devin şef! Asta se întâmpla în anul 1987 - deci, alte vremuri“, îşi aminteşte Corneliu Bodea.

Primii bani au venit dintr-un service auto, de la Ciclop, locul în care azi se vând bicicletele Pegas, un alt business antreprenorial.

„M-am dus pe perioada verii să lucrez pentru a câştiga nişte bani de adidaşi. Schimbam uleiul la maşini şi am câştigat echivalentul a 3 salarii medii într-o lună. Mi-am luat mai multe perechi“, spune zâmbind Bodea.

După mai bine de 20 de ani de antreprenoriat, acţionarul Adrem spune că businessul pe cont propriu este un stil de viaţă.

„Curajul ţine rotiţele în mişcare zilnic.“ 

Teofil Mureşan a dus businessul Electrogrup la aproape 100 de milioane de euro, grupul specializat în livrarea de proiecte la cheie pentru sectoarele energiei şi telecomunicaţiilor trecând deja de graniţele României în căutarea de noi motoare de creştere. Antreprenorul a câştigat primii bani în clasa I drept recompensă pentru coroniţa luată, iar din primul salariu de inginer a organizat o petrecere. Dorea să construiască hidrocentrale după ce terminase Liceul Energetic din Cluj-Napoca, iar visul de la 18 ani i s-a îndeplinit pornind de la un principiu de business foarte simplu.

„După ce începi, nu mai e aşa greu“, spune azi Mureşan, unul dintre cei mai puternici antreprenori locali.

Bibiana Stanciulov este antreprenoarea care a făcut din magiunul de Topoloveni unul dintre cele mai cunoscute branduri din industria alimentară. În timpul facultăţii dădea meditaţii, iar cu banii obţinuţi cumpăra bilete de Operă sau pantofi Guban.

Camelia Şucu, una dintre forţele din spatele brandului Mobexpert, este de profesie medic, dar primul job a fost la Apaca, în atelierul de lăcătuşi-mecanici.

„Faptul că nu am intrat din prima la facultate şi o vreme m-am angajat la Apaca, în atelierul de lăcătuşi-mecanici, a fost doar una dintre experienţele care m-au învăţat încă o dată cât de importante sunt perseverenţa şi voinţa pentru a realiza ceea ce-ţi doreşti în viaţă. Nu regret niciuna dintre experienţele din trecutul meu. Eşecurile m-au învăţat despre viaţă mai multe decât victoriile, iar disciplina în muncă am învăţat-o de foarte tânără şi mă defineşte şi acum“, spune antreprenorea. 

Dinel Boromiz, omul din spatele grupului Boromir, şi-a făcut primii bani vânzând brânză sau oi, iar cu aceştia îşi cumpăra cărţi pentru liceu sau facultate.

Exemplele pot continua, dar cert este că toată această primă clasă de antreprenori se deosebeşte de restul „angajaţilor“ printr-un apetit special pentru risc, prin acea dorinţă de a fi şef.

„Încă de când am urcat cu chitara (la 16 ani) pe scena teatrului din Braşov, mi-am zis : «Scena asta este prea mică pentru mine.» Şi chiar aşa a fost! Ştiam de pe atunci că voi face lucruri măreţe. A fost o dorinţă cu atât mai curajoasă, cu cât erau alte vremuri, când oamenii nu aveau curajul de a visa. Vorbim totuşi de anul 1978. Dar eu nu am încetat să visez şi visul a devenit realitate.Totul este doar o chestiune de timp, dacă dorinţa este puternică şi vine din interior“, spune Aliz Kosza, mentor şi strategist, unul dintre cei mai experimentaţi executivi din managementul românesc care a ocupat funcţii de conducere în companii precum MOL România, Kraft sau Fabryo.

Timpurile se schimbă, dar reuşita în afaceri ţine de acelaşi set de principii sănătoase, spune Camelia Şucu.

După 18 ani de apariţie neîntreruptă, Ziarul Financiar vi le face cadou pe toate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO