Eveniment

Un grup de persoane protestează în faţa Casei Albe, unde este Ponta, faţă de Roşia Montană şi gazele de şist

foto: arhiva Mediafax

Un grup de persoane a afişat în faţa Casei Albe pancarte prin care protestează faţă de proiectul Roşia Montană şi a explorării gazelor de şist şi îl acuză pe premierul Victor Ponta de trădare, acţiune desfăşurată în momentul în care Ponta este primit de către vicepreşedintele american, Joe Biden.

Pe pancarte au fost scrise mesajele, în limba română şi engleză, "Ponta traitor" ("trădător" în limba engleză - n.r.), "Save Roşia Montană" ("Salvaţi Roşia Montană"), "Uniţi Salvăm Roşia Montană", "Uniţi Salvăm Munţii Apuseni", "Stop exploatării gazelor de şist".

Protestatarii au spus că sunt originari din judeţul Alba şi trăiesc în prezent în oraşul american Pittsburgh, dar au dorit să vină special la Casa Albă, ştiind că premierul Ponta se va afla acolo, pentru a protesta faţă de proiectul Roşia Montană şi explorarea gazelor de şist.

La ora transmiterii acestei ştiri, premierul Ponta se află încă la Casa Albă, iar în faţa clădirii au mai rămas două persoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO