Firmele de leasing s-au apropiat de 1 mld. euro în septembrie şi stau cu ochii pe fondurile europene

21 oct 2014 Autor: Ciprian Botea

Firmele de leasing, ale căror afaceri s-au prăbuşit cu 80% în criză, speră să recupereze din terenul pierdut odată cu intrarea pe segmentul cofinanţărilor de proiecte din fonduri europene.

Companiile de leasing financiar au acordat în primele nouă luni finanţări de 988 mil. euro pentru achiziţia de autovehicule şi echipamente, cu 19% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit estimărilor ALB România - asociaţia societăţilor financiare.

Piaţa se află însă mult sub nivelul record de 4 mld. euro din perioada ianuarie-septembrie 2008 şi chiar uşor sub volumul finanţărilor din 2009 şi 2011, când economia se afla în plină criză. Creşterea de anul acesta vine totuşi după un minus de aproape 10% în 2013 şi în contextul în care ritmul de creştere al economiei a încetinit vizibil.

„Evoluţia leasingului este un indicator care anticipează foarte bine mişcările economiei. Noi finanţăm exclusiv active, care se regăsesc în economie“, spune Felix Daniliuc, directorul general al Raiffeisen Leasing şi preşedinte al ALB România.

Finanţările acordate pentru autovehicule au crescut cu 27% în primele nouă luni, la 737 milioane de euro, potrivit estimărilor ALB. Leasingul auto reprezintă practic trei sferturi din această piaţă.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.10.2014

 
Cuvinte cheie:
leasing
, fonduri europene
, firme
, apropiere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide