Franta

În timp ce liderii politici se ceartă, businessul merge înainte

În timp ce liderii politici se ceartă, businessul merge înainte

Foto Shutterstock

Autor: Iulian Anghel

14.07.2011, 00:03 267

În toamna lui 1999 mergeam spre Bratislava şi Praga, lainvitaţia guvernului ceh. Cum nu aveam mulţi bani, am mers cutrenul. În com­partiment, un olandez şi o americancă. Olandezul nuştia decât franceză, americanca, o măicuţă dintr-un centru decaritate, vorbea doar englezeşte. Cum ştiam

câte puţin din ambele limbi, am făcut-o vreme de vreo 12 ore petranslatorul, până la graniţa Ungariei cu Slovacia, unde uncontrolor de bilete slovac care nu vorbea decât limba lui aîncercat să mă dea jos din tren pentru că nu aveam destui bani.

În toamna lui 2008, mergeam cu avionul spre Paris pentru maimulte întâlniri cu respon­sabili din administraţie (Franţa deţineapreşe­din­ţia UE). La aeroport nu-mi găseam paşa­por­tul. "Carte deidentitate nu aveţi?" "Ba da." Prima mea călătorie "cu buletinul" afost la Paris.

Diferenţa dintre România de azi şi cea de acum 10 ani, dincolode valoarea PIB-ului, este cea dintre un om dat jos din tren şiunul care merge cu avionul, fără paşaport. Libera circulaţie apersoanelor (dincolo de disputa Schengen) este o realitate pentruRomânia, ca şi cea a liberei mişcări a capitalului.

Dacă în urmă cu 10 ani stocul investiţiilor franceze în Româniareprezenta câteva sute de milioane de euro, acum el se apropierepejor de cinci mi­liarde. Automobile Dacia (deţinută de Renault)este "vinovatul" numărul unu care a făcut ca din 2010 balanţacomercială a Ro­mâ­niei în relaţia cu Franţa să fie excedentară.Multe companii franceze - Orange, BRD SocGen, Lafarge, Gaz deFrance - deţin poziţii-cheie în eco­nomia românească.

Şi, cum spune ambasadorul Franţei Henri Paul, altele sepregătesc să vină pentru că România reprezintă în continuare odestinaţie interesantă pentru afaceri. Aproape 50.000 de românisunt angajaţi în primele 10 companii franceze care au ales cadestinaţie de business România. Câţi vor fi peste 10 ani?

Şi de ce să nu ajungem peste acelaşi număr de ani să numărămvolumul investiţiilor companiilor româneşti în Franţa?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO