Mediafax.biz Exclusiv

Creşterea economică spectaculoasă din T3 nu se datorează din păcate unor decizii bune ale statului

Creşterea economică spectaculoasă din T3 nu se datorează din păcate unor decizii bune ale statului

Autor: Claudia Medrega

16.11.2011, 19:32 337

Incluzând creşterea economică aferentă T3 (mai mare decât aşteptările noastre) şi ajustând prognoza din T4 cu eroarea de estimare a producţiei agricole, am modificat prognoza pentru întregul an 2011 la 2,5% (comparativ cu 1,8% prevăzută anterior). De asemenea, prognoza de creştere a activităţii economice aferentă T4 a fost modificată în sens crescător, la 2%", a comentat Cătălina Molnar, senior economist al RBS Bank.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat marţi că PIB-ul a crescut cu 4,4% în trimestrul al treilea, comparativ cu aceeaşi perioadă de anului trecut, în timp ce faţă de al doilea trimestru avansul a fost de 1,9%.

Ambele cifre au fost cu mult peste estimările analiştilor.

Şi în acest an prognozele analiştilor au oscilat destul de mult în contextul incertitudinilor internaţionale. În primăvară majoritatea estimărilor pentru 2011 indicau o creştere a economiei inclusă în intervalul 0,5 -1,5%. Ulterior, după anunţarea creşterii economice din 2010 au urmat majorări ale prognozelor. Pe la jumătatea anului însă analiştii au început să-şi reducă prognozele în contextul accentuării tensiunilor din zona euro, pentru ca acum estimările să fie din nou îmbunătăţite.

Molnar a avertizat că o contribuţie pozitivă ridicată din partea agriculturii pentru creşterea economică din acest an se va transpune, cel mai probabil, într-un efect de bază negativ şi mai mare decât cel estimat anterior pentru anul 2012.

"Având în vedere şi recenta revizuire în sens descendent a creşterii economice din zona euro pentru 2012, pentru România creşterea PIB estimată de 2% pentru anul 2012 ar putea fi un deziderat greu de atins. Cel mai probabil vom revizui prognoza pentru anul 2012 în sens descrescător." RBS Bank România a redus la jumătatea lunii septembrie prognoza de creştere economică pentru 2012, de la 2,8% la 2%, şi din cauza efectului de bază negativ care va veni de la agricultură, având în vedere că se va face comparaţie cu performanţa foarte bună din acest an.

"Vom majora prognoza privind creşterea economică din acest an peste 2%. Acum avem 1,4%. Deocamdată, facem calcule. Depinde cât va fi contribuţia agriculturii şi cât de mult va încetini industria. Pentru moment, semnalele nu sunt atât de puternice că industria ar încetini, pe cât de rele sunt semnele de la economiile din zona euro, inclusiv Germania. Cel mai probabil, noua prognoză va fi de la 2,2% în sus", a spus Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, cea mai mare bancă după active.

El a explicat că din creşterea de 4,4% înregistrată în trimestrul al treilea, circa două treimi, adică 2,6 puncte, au fost generate de agricultură. Fără influenţa favorabilă a agriculturii, creşterea economică ar fi fost de 1,8% în T3.

Pentru 2012, Anghel a amintit de revizuirea în jos a prognozei de creştere pentru zona euro, la doar 0,6%. "Important este să rămână pe plus zona euro. Cât timp rămâne pe plus, este bine şi pentru România. Când există creştere, România creşte cu 50% mai repede. Când zona euro scade, România scade cu 50% mai repede.

În general, pentru România factorul de multiplicare este de 1,5." BCR şi-a ajustat la jumătatea lunii octombrie prognoza de creştere economică pentru anul viitor cu un punct procentual, de la 2,9% la 1,9%.

BRD-SocGen, a doua mare bancă de pe piaţa locală, a menţinut deocamdată prognoza de creştere economică pentru acest an, la 1,5%.

În plutonul celor care şi-au modificat prognozele intră şi Raiffeisen Bank, care a modificat estimarea privind creşterea PIB în 2011, de la 1,5% la 2,5%, datorită trimestrului al treilea cu mult peste aşteptări. Analiştii băncii consideră însă că prognoza pentru anul viitor, de plus 1,8%, ar putea fi optimistă din cauza efectului de bază din agricultură.

"În urma publicării unor rezultate peste aşteptări în T3, am revizuit prognoza noastră de creştere economică pentru 2011 de la 1,7% an/an la 2,2-2,4% an/an. Principalele motoare de creştere în 2011 au fost industria şi agricultura, care au înregistrat creşteri robuste, însă din păcate sunt şanse scăzute să-şi menţină ritmul de creştere şi anul viitor, în absenţa unei reforme structurale majore care să susţină creşteri ridicate pe termen lung. Alte surprize vin din partea construcţiilor şi a comerţului cu amănuntul şi serviciilor care se pare că au ajuns într-un punct de inflexiune şi vor termina anul cu o uşoară creştere pozitivă", spune şi Melania Hăncilă, economistul-şef al Volksbank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO