Mediafax.biz Exclusiv

Neacşu, Erste AM: Fondul Proprietatea rămâne o ţintă de investiţii pe termen mediu şi lung

Autor: Roxana Pricop

04.05.2011, 12:50 423

"Am anticipatcorecţiile din luna aprilie şi ne-am redus expunerea pe acţiunileFondului Proprietatea. SIF-urile în particular şi sectorulfinanciar în ansamblu rămân însă o miză importantă pentru acestan", a adăugat Neacşu.

Principalul indice al Bursei de la Bucureşti - indicele BET -a crescut cu 10,3% în primele patru luni, iar indicele BET-FI, carecuprinde cele cinci SIF-uri şi Fondului Proprietatea, cu14,3%.

Mareparte din acest avans a fost înregistrat în primul trimestru,pentru că în luna aprilie piaţa de acţiuni a suferit uşoarecorecţii, de minus 0,11% pe indicele BET şi de minus 4,87% peindicele BET-FI.

Lafinele lunii aprilie un număr de 57 de fonduri mutuale dispuneau deactive totale de 6,2 miliarde de lei de la un număr de peste231.000 de investitori, potrivit calculelor ZF.

Fondulde acţiuni BCR Expert, cu active de 15,9 mil. lei şi gestionat desocietatea de administrare Erste Asset Management, a încheiat lunaaprilie cu un randament de 16,6%, cel mai ridicat din industriafondurilor mutuale, investind cea mai mare parte din active înacţiunilor celor cinci SIF-uri, OMV Petrom şi BRD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO