Mediafax.biz Exclusiv

Piaţa farma va evolua ascendent în acest an atât ca volum, cât şi ca dificultate, spune şeful Farmaceutica Remedia

Autor: Ioana David

24.01.2012, 12:33 137

"Provocările anului 2012 în piaţa farma vor fi legate în principal de diminuarea marjelor, majorarea termenelor de plată la care statul îşi plăteşte debitele şi riscul de intrare în faliment a farmaciilor independente şi creşterea astfel a riscului de neîncasare a creanţelor de către distribuitorii de medicamente", a mai spus Robert Peloiu.

Cele mai recente estimări cu privire la evoluţia pieţei de medicamente, care se ridică la 2,5 miliarde de euro, aparţin firmei de cercetare IMS Health şi arată o creştere de peste 10%.

Din informaţiile disponibile până acum reiese că majoritatea companiilor din domeniu se aşteaptă la creşterea afacerilor în 2012.

Potrivit directorul general al companiei, Farmaceutica Remedia deţine direct sau indirect 60 de farmacii, în condiţiile în care 7 farmacii deţinute indirect sunt ale unor societăţi controlate în proporţie de cel puţin 95% de către companie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO