Recenta alegere a Consiliului de Administraţie al BNR, cu un mandat pentru octombrie 2014-octombrie 2019, a fost urmată de dezbateri publice aprinse. Am văzut, cu această ocazie, că în jurul rolului ce-i revine instituţiei fundamentale a statului, banca centrală, în societatea românească dăinuie încă multe confuzii. Se impun, deci, clarificări.
Prima clarificare necesară e legată de importanţa legii. Contrar multor afirmaţii, multor presupuneri, Banca Naţională nu-şi ordonează activitatea după cum îi taie capul pe cei care o conduc: membri ai Consiliului, executivi ori neexecutivi. Şi, desigur, nici după cerinţele vocilor din spaţiul public. Obiectivele, direcţiile de acţiune, marja de iniţiativă şi limitele inovaţiei, ce reglementează BNR şi ce nu reglementează, ce supraveghează şi ce nu supraveghează – totul e stipulat în legi. Şi nimeni, absolut nimeni, nu-i poate cere Băncii Naţionale să facă nimic din ceea ce legea nu-i cere să facă. Sau să nu facă tocmai ceea ce legea îi cere să facă. Deşi, de multe ori, i se reproşează Băncii Naţionale că nu face… mai cu seamă ce legea îi interzice expres să facă.
Competenţa echipei (personalul – termen folosit în limbajul specialiştilor în resurse umane) constituie o altă temă năpădită de confuzii şi de interpretări „după ureche“. Ceea ce se înţelege greu, sau nu se înţelege deloc, este faptul că la BNR lucrează o echipă a cărei competenţă s-a clădit timp de 134 de ani. Nu, nu e nicio exagerare. În arhivele Băncii Naţionale, în dosare îngălbenite de vreme, există numeroase documente scrise şi fotografii de epocă ce păstrează mărturii elocvente despre vocaţia pentru lucrul bine făcut a generaţiilor de experţi ai acestei instituţii unice. Iar tot ce s-a întâmplat timp de 134 de ani, din 1880 până astăzi – experienţe noi, conjuncturi noi, semnificaţii şi sensuri noi – este istorie adevărată. De-a lungul vremurilor, din rândurile elitelor formate la Banca Naţională s-au făcut auzite voci care nu mai fuseseră auzite, îndemnând la ieşirea din amorţeală şi căţărarea pe vârfuri înalte. O astfel de stare de spirit, devenită dominantă în banca centrală, explică modul în care s-a născut aici, în splendidele palate, un stil de muncă ilustrativ nu numai ca fapt de civilizaţie, ci şi ca operă de educaţie. Plecând de la înţelegerea adevărului că nu doar banii trebuie să alerge repede, ci şi ideile despre bani. Ideile sănătoase, ideile avansate, racordate la mersul timpurilor.
Încă din anii interbelici, mai cu seamă după 1935, când guvernator al Băncii Naţionale a devenit Mitiţă Constantinescu, i s-a adăugat emisiunii monetare şi emisiunea de idei. Gândind că acestei instituţii nu-i poate lipsi dimensiunea culturală, Mitiţă Constantinescu a iniţiat o strălucită catedră: colecţia „Biblioteca Băncii Naţionale“. O catedră de la înălţimea căreia să vorbească, fireşte, cărţile. Firul acestei idei s-a rupt vremelnic după naţionalizare, când până şi cultura a fost supusă centralizării. Dar a fost reluată după 1989. Şi dezvoltată timp de 25 de ani.
În aprilie, BNR a sărbătorit 134 de ani de existenţă. De fapt, expresia „a sărbătorit“ nu este tocmai potrivită. Corect este să spun că şi-a marcat aniversarea. Şi a făcut-o printr-o premieră: o dezbatere de o zi, pe o temă de stringentă actualitate. De aici înainte, an de an, aniversarea Bătrânei Doamne va fi marcată de o astfel de reuniune, în care Şcoala de la BNR îşi va confrunta opiniile cu analişti din băncile comerciale, din învăţământ şi din cercetare, cu jurnalişti. Dezbaterea de anul acesta, împărţită în cinci reprize, fiecare cu actorii ei, a avut ca generic „Politica monetară: evoluţii şi provocări în noul context economic global“. Fireşte, accentul a fost pus pe strategia de ţintire a inflaţiei. De fapt, pe rolul politicii monetare – oricum ar fi privită: artă sau sumă de reguli – în stabilitatea preţurilor. Nu-mi propun să dezvolt subiectul. Şi nici să evoc opiniile exprimate sau divergenţele de opinii, ce n-au fost puţine. Mă voi referi însă la un detaliu al tabloului, ce mi s-a părut deosebit de relevant. Acela că acum 134 de ani, în primăvara anului 1880, ţara îşi deschisese ferestrele, aşa că intrau şi bani, intrau şi idei noi, intra şi aer proaspăt. Iar Banca Naţională, rod al acestui climat de creaţie economică şi socială, chiar şi politică, a contribuit activ la dezvoltarea lui neîntreruptă. De fapt, i-a fost ţării un sprijin de nădejde. I-a fost atunci, îi este şi acum.
