In conditiile in care, la noi, cererea de consum depaseste coplesitor oferta interna de bunuri si de servicii, Banca Nationala a intervenit cu noi masuri de temperare a creditarii. Sunt masuri de prevedere. Pentru ca nici creditul de consum si nici creditul ipotecar sa nu aiba soarta lui Cleobis si Biton din legenda, cei doi fii ai unei preotese a Herei, sotia lui Zeus. Mama lor trebuia sa ajunga in sanctuar, pentru a aduce un sacrificiu. Si cum caii nu soseau, s-au inhamat ei la caruta. Au ajuns acolo la vreme, dar de oboseala au murit.
Avem nevoie de credite de consum. Si, mai ales, de credite pentru case. Dar Banca Nationala nu are nici un drept sa sfideze rationalitatea economica si sa accepte motivatii emotionale.
Problema, in ultima instanta, e legata de cererea de consum. Cartile scriu negru pe alb: producatorul poate influenta cererea. Un lucru deja demonstrat. Numai ca tot ce reprezinta oferta producatorului (cantitate, calitate, structura) depinde pana la urma de consumator. De nevoile lui, de dorintele lui, de placerile si de capriciile lui, de banii (sanatosi si nu bolnavi de inflatie) pe care ii are. Asa e in toata lumea.
Cum e la noi? Cererea, in buna masura, o influenteaza televiziunea. Romanii vad si vor. Iar numarul celor care au si bani (din venituri ori din credite) creste. Mai departe, de raportul cerere - oferta depind moneda, balantele comerciale si de plati, nivelul inflatiei. Indicatori ce dau continuu dureri de cap autoritatilor.
Daca in tarile cu economii dezvoltate, numeroase, producatorii duc o lupta inversunata pentru a stimula cererea de consum, ca sa-si vanda produsele, la noi e invers: cererea creste, dar productia interna nu reuseste sa-i faca fata. Desi tara a suprainvestit in industrie timp de patru decenii. De fapt, a suprainvestit in productii fara piata. In anii '80, in timp ce pe piata interna era o cerere mare de bunuri de consum, dar aceste bunuri nu se gaseau pe piata, investitiile in industria grea au determinat o crestere peste necesar a capacitatilor de productie. Se produceau fabricate pentru care nu se gaseau debusee. Dupa '90 am ajuns la subinvestitii. Situatie la fel de daunatoare, in conditiile unei economii ce are nevoie de restructurari si de reasezari cu fata catre cererea reala.
Nevoia de investitii a crescut continuu, dar nu au putut fi deblocati banii necesari: nici valuta si nici lei. Incepand din 2000, insa, lucrurile
s-au schimbat. An de an, Romania a avut crestere economica. Si are crestere economica. Daca insa romanii nu vor avea bani mai multi pentru a-si plati consumul, daca magazinele, transporturile, turismul, alte servicii nu-si vor largi clientela, pentru ca unei mari parti a populatiei nu-i ajung banii, primul care pierde este bugetul, fiindca se restrang impozitele. De pierdut pierde si productia, care nu-si poate dobandi sensul real, acela de furnizor de bunuri si servicii acceptate de piata. Din aceasta cauza, bunastarea pe care o dorim vine incet. Mult prea incet. Dar nici nu va putea sa vina mai repede pana cand nu vom avea mai multa eficienta si mai multa performanta. Mai ales bunastarea pe datorie nu are cum sa vina mai repede.
Voi reveni miercurea viitoare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
