Saptamana trecuta, agentia Standard & Poor's (S&P) a imbunatatit toate rating-urile acordate Romaniei. Cel mai important calificativ, cel referitor la datoria in valuta pe termen lung, a ajuns la BB plus, cel mai inalt nivel obtinut pana acum de Romania la acest indicator si la un singur pas de categoria desemnata generic "investment grade" (11 note, de la BBB- la AAA). Este un progres care merita consemnat si apreciat ca atare. In aceeasi nota pozitiva trebuie mentionat si faptul ca titlurile de stat romanesti in valuta se negociaza deja pe piata secundara la randamente care sunt mai degraba caracteristice tarilor cu "investment grade", ceea ce oricum se repercuteaza favorabil asupra costurilor la care ar putea fi lansate emisiuni viitoare. Asadar, S&P nu a facut decat sa valideze - nici macar in totalitate, inca - ceea ce piata financiara percepe deja de o buna bucata de vreme. De unde provine aceasta diferenta de evaluare si ce ar trebui sa intelegem noi din ea?
In general, agentiile de rating nu au vreodata o atitudine excesiv de prietenoasa fata de entitatile pe care le evalueaza. A sufla si in iaurt este o regula nescrisa, dar urmata cu strictete de aceste agentii. Motivul este unul cat se poate de simplu: daca exista un risc pe care ele nu il semnaleaza, dar care se produce, investitorii ar putea sa se intoarca impotriva agentiei de rating.
Interesant este ca regula nu se aplica simetric: daca agentia semnaleaza un risc care nu se produce, investitorii care au pierdut prin vanzari facute in graba, de teama acelui risc, nu pot acuza agentia pentru decizia lor. In treacat fie spus, acest lucru s-a intamplat in 1999 in cazul detinatorilor de bond-uri romanesti. Datorita scadentelor externe mari din acel an si rezervelor valutare scazute, S&P a depunctat drastic Romania, pana la B-, care este doar la un pas de nivelul care indica incetarea platilor de catre un debitor. Unii investitori s-au grabit sa vanda titlurile romanesti pe piata secundara, cu discount-uri foarte mari, specifice rating-ului B-; cumparatorii care au utilizat oportunitatea - printre care s-au numarat si banci romanesti importante - au avut castiguri de ordinul zecilor de milioane de dolari pentru ca riscul anuntat nu s-a produs, iar titlurile respective au fost rascumparate de emitent la scadenta, la valoarea lor nominala. S&P s-a facut ca ploua, a pastrat rating-ul nefavorabil si cativa ani toate evaluarile acesteia mentionau ca in 1999 Romania a fost "near default" (aproape de neonorarea platilor scadente), ceea ce - o data ce nu s-a intamplat - seamana cu a spune despre cineva ca a fost "aproape gravida".
Daca agentiile de rating sunt foarte circumspecte din principiu, pietele financiare reactioneaza in primul rand la perspectivele imediate si iau in calcul experienta trecuta, chiar indepartata in timp. In cazul Romaniei, piata mareste implicit "nota" acordata de agentiile de rating pentru ca ambele criterii mentionate actioneaza in aceeasi directie. Pe de o parte, situatia rezervelor valutare este, in sfarsit, extrem de confortabila. Cand in conturile Bancii Nationale se gasesc peste 10 miliarde de euro, este clar ca nu pot aparea probleme de plati in urmatorii ani; iar pietele financiare, care iau in seama si un interval de 20 de minute, "bat" cu greu dincolo de orizontul urmatoarelor 12 luni. Pe de alta parte, tara noastra are o traditie indelungata de onorare a datoriilor, indiferent de situatia de ansamblu a economiei - cel mai recent exemplu fiind chiar anul 1999. Cei care au pierdut atunci, pe mana S&P, nu sunt dispusi sa mai pateasca la fel a doua oara.
De aici nu trebuie insa sa tragem concluzia ca S&P greseste, ci doar ca agentia ia in seama carente fundamentale ale economiei tarii noastre, binecunoscute si rasdiscutate, dar asupra carora autoritatile nu reusesc sa actioneze suficient de eficient. Inflatia, bunaoara, desi si-a pierdut mult din virulenta cu care s-a manifestat de-a lungul intregii perioade de dupa 1989, ramane cu mult mai inalta decat in oricare dintre tarile europene. Chiar Bulgaria - tara pe care, fara vreun motiv, multi din concetatenii nostri o trateaza cam de sus - a ajuns de cativa ani buni la rate ale inflatiei pe care noi ni le propunem abia din 2006 sau 2007. Or, inflatia nu este doar un simplu indicator economic, ea este un foarte sensibil barometru al starii de echilibru general din economie. Persistenta unor dezechilibre fundamentale este reliefata de faptul ca noi nu am ajuns inca la zona masurata cu o singura cifra, iar in perioada mai 2003-august 2004 s-a reusit o reducere a inflatiei pe ultimele 12 luni cu doar doua puncte procentuale, pana la 12,4% anual. Ceea ce, printre altele, arata ca nu va fi chiar floare la ureche reducerea cu inca 3,4 puncte procentuale pana in decembrie, mai ales daca tinem cont si de contextul electoral.
Arieratele - mentionate ca problema si de S&P, iar dupa opinia mea una dintre principalele explicatii ale mentinerii presiunilor inflationiste - arata si ele distanta pana la o economie de piata cu adevarat functionala, chiar daca Uniunea Europeana ar putea decide peste doua luni, mai ales din motive politice, sa gratuleze autoritatile romane cu acordarea respectivului calificativ. Dimensiunea arieratelor este, prin ea insasi, o problema grava. Cat de bine pot sa functioneze pietele cand in jur de 40% din PIB nu se deconteaza la scadenta? Cifra este foarte aproximativa pentru ca autoritatile pastreaza o "discretie" ce aminteste de alte vremuri cand vine vorba despre arierate.
Dincolo de cifre, ingrijoratoare este tendinta fenomenului. In primii ani de dupa 1989 arieratele aratau in special supravietuirea unor intreprinderi de stat al caror faliment nu fusese pronuntat inca; altfel spus, o slabiciune in ritmul reformei, nu o directie gresita a acesteia. Cu timpul, arieratele - mutate din sectorul de stat catre sectorul privat - au devenit tot mai mult expresia "capitalismului de cumetrie" care se instaleaza, trufas si atotputernic, in economia romaneasca. Fostele intreprinderi de stat, incapute pe mana apropiatilor puternicilor zilei, nu pot in mod funciar sa supravietuiasca in conditii de concurenta adevarata si atunci o suprima, fie prin obtinerea unor comenzi de la stat, dupa licitatii cu ochi si cu sprancene, fie prin neachitarea datoriilor, in primul rand catre bugetele publice. Risipa dramatica de resurse si concurenta neloiala - iata doua din principalele urmari ale noilor arierate. Iar de acum ele nu mai arata intarzierea reformei, ci persistenta unor carente nici macar atacate credibil de autoritati. Acest fapt poate sa fie trecut cu vederea de pietele financiare, care sunt interesate strict de capacitatea de plata a unui debitor. Dar ea nu poate fi ignorata de un analist serios, care are in vedere perspectivele pe termen lung ale debitorului in cauza.
Guvernantii nostri, obsedati de alegerile care se apropie, pot sa ne scoata ochii cu imbunatatirea rating-ului si cu alte semnale favorabile. Nici ei si nici noi nu trebuie sa pierdem insa din vedere si jumatatea goala a paharului: chiar daca suntem mai bine decat am fost, ne miscam greu, nu atacam problemele fundamentale care macina performanta economica si, ca urmare, nu reusim sa accedem la "investment grade". Singurii, in coada Europei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
