România se numără printre puţinele ţări care, în perioada decriză economică, "au reuşit" să ia tot felul de măsuri procicliceale căror efecte negative au apărut sau vor apărea în timp.
Una dintre primele aşa-zise "măsuri anticriză" instituite a fostintroducerea impozitului minim, principalul argument care a stat labaza acestei decizii fiind reducerea evaziunii fiscale. Trecândpeste faptul că fundamentarea acestei decizii trebuia făcută pebaza unei analize cost-beneficiu astfel încât să se poatăidentifica impactul asupra principalilor indicatori macroeconomici,de asemenea, era necesar ca impozitul minim să fie în concordanţăcu principiile de echitate fiscală, de politică economică şisocială. Acestea sunt ţintele principale ale unui impozit.
Deşi principiul echităţii fiscale este consfinţit prin Constituţie,în practică fiscală acesta a fost încălcat de nenumărate ori.Într-un sistem fiscal modern, echitatea fiscală trebuie să fierespectată atât pe orizontală, respectiv la venituri aproximativegale sarcina fiscală să fie aproximativ egală, cât şi peverticală, respectiv sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie deputerea contributivă a suportatorului.
Impozitul minim nu respectă nici echitatea pe orizontală deoarece,în cazul veniturilor aproximativ egale situate în tranşe diferite,dar în vecinătatea marginii intervalului, se plătesc impozite chiarde două ori mai mari, dar nici echitatea pe verticală, întrucâtlungimile intervalelor sunt foarte mari în unele cazuri, ceea cepermite plata aceluiaşi impozit pentru venituri ce diferăsemnificativ.
Principiile de politică economică reclamă obţinerea de veniturisuplimentare la bugetul de stat, dar şi utilizarea impozitului ca opârghie de intervenţie în activitatea economică în scopulimpulsionării sau restricţionării acesteia, creşterii sau scăderiiconsumului sau a producţiei, în funcţie de interesele statului laun moment dat. Deşi până acum s-au încasat în jur de 260 demilioane de euro, asta nu înseamnă că impozitul minim a generatresurse suplimentare pentru bugetul de stat, ci, din contră, separe că statul a pierdut câteva sute de milioane de euro datorităefectelor în lanţ pe care le-a produs. Reprezentanţii ConsiliuluiNaţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR)au declarat că bugetul statului a pierdut aproape 280 de milioanede euro prin instituirea impozitului minim care a dus la ieşirea depe piaţă a peste 300.000 de societăţi comerciale. Dincolo de acestecifre, cert este că din cauza impozitului minim
s-au închis sau şi-au suspendat activitatea sute de mii de firme,ceea ce a condus la scăderea încasărilor din TVA, a încasărilor labugetul asigurărilor sociale de stat, a încasărilor din impozitulpe profit sau pe venit. De asemenea, s-au mai înregistrat scăderigreu de cuantificat ale consumului, ale producţiei, alelichidităţii pe piaţă, ale fluxurilor financiare pe careactivitatea firmelor dispărute le-ar fi generat şi de care economiaar fi avut nevoie într-o perioadă de criză.
Conform declaraţiilor oficiale, ţinta impozitului minim a fostcombaterea evaziunii fiscale. Premisa care a stat la bazaintroducerii acestui impozit a constat în faptul că agenţiieconomici care înregistrează pierderi realizează şi evaziunefiscală prin nedeclararea unor venituri. Este o premisă greşitădeoarece nu în cazul tuturor firmelor şi nu în toate domeniilepierderea este efectul evaziunii fiscale, iar în condiţiileactuale, în cele mai multe situaţii, este determinată de motive pureconomice ce ţin de criza economică. De asemenea, nu are niciun felde bază economică, deoarece nu poţi să utilizezi o asemenea măsurăcare să-i afecteze pe cei mulţi ce au o activitate sănătoasă,pentru a-i elimina sau descuraja pe cei puţini care realizeazăevaziune fiscală.
Prin măsurile "anticriză" luate, guvernanţii nu au făcut altcevadecât să sporească povara fiscală. Astfel, în cazulîntreprinderilor care au obţinut profit, iar impozitul calculat cuo cotă de 16% este mai mic decât impozitul minim, acestea vorsuporta impozitul minim şi, prin urmare, sarcina fiscală este maimare. Anul acesta, statul, în căutarea disperată de resurse pentruatingerea ţintei de deficit bugetar, "a reuşit" să mai introducă omăsură prociclică şi, practic, să elimine din punct de vederefiscal microîntreprinderile, odată cu trecerea de la aplicarea uneicote de 3% asupra veniturilor la utilizarea cotei de 16% asupraprofitului. Şi în acest caz, sarcina fiscală a crescutconsiderabil, iar efectele negative se vor vedea în timp, unuldintre acestea fiind creşterea evaziunii fiscale. Mai mult, anultrecut, întreprinderile cele mai afectate de impozitul minim nu aufost cele care au înregistrat pierderi perpetue, ci acelea care aureuşit să treacă de la pierdere la profit. Astfel, impozitul minima determinat un efect de selecţie adversă (deoarece a descurajat uncomportament raţional), a eliminat sau îngreunat activitatea tocmaia agenţilor economici care au putut să se menţină pe piaţă încondiţiile recesiunii economice şi a încurajat comportamenteleanormale ale celor predispuşi la evaziune. Potrivit teoriei şipracticii fiscale, introducerea unui impozit şi mărirea poveriifiscale nu conduc în niciun caz la combaterea evaziunii fiscale,ci, dimpotrivă, la creşterea fenomenului evazionist.
De curând guvernul a anunţat că din octombrie va renunţa laimpozitul minim, aceasta putând fi cea mai bună măsură luată pânăacum. Să-şi fi dat oare seama că nu şi-a atins nicio ţintă? Care afost, de fapt, ţinta acestui impozit? De ce a mai fost introdusdacă după un an şi jumătate se renunţă la el?
Dan Armeanu este profesor universitar la Facultatea deFinanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, ASE,Bucureşti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
