Economia romaneasca trece printr-o perioada fasta. 2007 este al optulea an consecutiv de crestere, din care in sase ritmul anual a depasit 5 procente. Cresterea PIB real cumulata in perioada 2004-2007 se apropie de un impresionant 30 la suta. Mai mult decat atat, expansiunea economica si reducerea ratei somajului se afla intr-un neobisnuit tandem cu scaderea ratei inflatiei, catre un nivel foarte apropiat de standardul Uniunii Europene. De altfel, in prima jumatate a anului, preturile la consumator au crescut cu o rata anualizata de doar 3,3 la suta, nivel pe care foarte putini se incumetau sa il spere. Este demn de semnalat ca Banca Nationala ajustase deja modelul sau macroeconomic, luand in calcul o rata naturala a cresterii economice (rata la care preturile si somajul raman in echilibru) mai ridicata decat in precedentele evaluari.
Totusi evolutiile din ultimii ani pot fi explicate relativ simplu: resortul principal al cresterii este cererea interna, iar sustinerea pe partea ofertei este furnizata in principal de influxul masiv de capital. Acesta din urma preseaza pentru aprecierea leului, care sustine reducerea ratei inflatiei chiar concomitent cu expansiunea economica si reducerea ratei somajului. De altfel, importurile de bunuri si servicii in primele cinci luni din 2007, anualizate, au ajuns la un respectabil 42 la suta din PIB prognozat pentru acest an, ceea ce reflecta amploarea presiunii cursului asupra preturilor interne, chiar in conditiile in care cresterile salariale depasesc semnificativ in prezent castigul de productivitate a muncii.
Aprecierea leului este un lucru foarte bun pentru economie, pe termen lung, iar pentru cetateni si pe termen scurt. Astfel, salariile mai mari, exprimate in euro, reduc mai repede decalajul care ne separa de celelalte tari ale UE si permit achizitionarea mai multor bunuri si servicii din import, altadata inaccesibile; investitorii romani isi pot pune mai serios problema exportului de capital, ceea ce sporeste in timp forta economica a tarii; marfurile si serviciile romanesti, inclusiv cele "non-tradable", devin ceva mai scumpe pentru strainii - tot mai numerosi - ce vin aici si le cumpara, contribuind la marirea avutiei nationale; datoria externa, publica sau privata, costa mai putin sau chiar deloc cat timp aprecierea nominala a leului depaseste rata dobanzii la creditele in valuta.
"Nu exista masa gratis"- spun anglo-saxonii. Aprecierea leului da mari dureri de cap producatorilor interni, care fie exporta mai greu, fie sunt concurati tot mai serios chiar si pe piata interna de importurile de bunuri similare. Aceasta reprezinta cea mai formidabila presiune pentru reducerea costurilor; iar ea are loc concomitent cu presiunile pentru cresterea salariilor si cu o finantare bancara mult mai scumpa decat in cazul competitorilor straini. Privind insa din perspectiva interesului general, producatorul este fortat sa se restructureze, sa lucreze tot mai mult la standarde internationale. Or, pana la urma, aceasta este singura sansa pentru o adevarata si deplina integrare europeana. Nu e deloc usor sau confortabil, dar de aici vine bunastarea. Sansa imensa pe care o are tara noastra este nivelul ridicat al influxului de capital, explicat in primul rand de intrarea in UE. Acest influx ofera timp economiei pentru a se ajusta, adica a invata sa produca in conditiile unui leu tot mai tare.
Dependenta de intrarile de capital da insa si fragilitatea acestui model de crestere economica. Deficitul extern a trecut de 10 la suta din PIB inca din 2006 si urca voiniceste catre 11-12 la suta din PIB in acest an. Pana in prezent, investitorii straini nu au fost impresionati si continua sa aduca sume considerabile in circuitul national. Chiar daca diferentialul nominal de dobanda s-a ingustat mult in ultimele luni, iar potentialul de apreciere in continuare a leului si-a pierdut din probabilitate, influxurile valutare continua sa creasca, fapt pus de unii analisti pe seama intrarii in joc a unei noi clase de investitori institutionali. Nu putem prezice cu siguranta nivelul deficitului la care influxurile de capital vor deveni insuficiente pentru finantarea lui integrala. Dar o asemenea situatie ar schimba brusc si radical datele problemei. Cercul virtuos apreciere-dezinflatie-intrari de capital-crestere economica-apreciere s-ar putea frange.
Nu s-a intamplat acest lucru pana acum, printre altele pentru ca politicile autoritatilor au fost rezonabile, franand oarecum cresterea deficitului extern spre niveluri nefinantabile. Va continua insa aceasta tendinta? Mi-este tare teama ca nu. Exista un risc semnificativ ca in viitorul previzibil, cel mai probabil din 2008, relaxarea politicilor autoritatilor sa fie "picatura" care sa mareasca cererea agregata pana la un nivel care sa umple paharul finantabilitatii autonome a deficitului extern. Daca acest lucru se intampla - iar semnalele de pana acum ne indreapta destul de clar in aceasta directie - economia romaneasca s-ar putea confrunta curand cu probleme majore. Voi incerca sa deslusesc aceasta tema intr-un articol viitor.
Eugen Radulescu este fostul presedinte al CEC
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
