Traim intr-o tara saraca. Sfarsitul comunismului ne-a gasit pe unul dintre ultimele locuri din Europa in privinta venitului pe locuitor. Desigur, cetatenii n-ar fi putut suporta atunci imediat un program drastic de reforme, era nevoie de un respiro. Insa a trecut an dupa an, schimbarile dureroase au tot fost amanate, iar promisiunile privind o miraculoasa reforma fara durere s-au transformat in durere fara reforma. Totusi, incetul cu incetul si sub presiunea fortelor pietei, economia romaneasca s-a urnit din loc, iar veniturile au crescut sensibil - chiar daca nu atat cat ne-am fi dorit si cat ar fi fost posibil.
Din nenorocire, politicile urmate de autoritatile de la Bucuresti s-au mentinut cu indarjire in zona "second best" sau mai rau. Mentalitatea indusa de saracie a lasat urme adanci. Chiar atunci cand au crescut veniturile bugetare, ca urmare a functionarii mai bune a economiei, guvernantii nostri n-au avut decat o preocupare: cum sa toace mai repede surplusul aparut, asteptand in continuare cu bratele incrucisate si gura cascata sa mai pice inca o para din pomul sectorului privat al economiei, dar fara a-l sprijini cu politici care sa creasca numarul de pere.
In ultimele luni, mai ales, partidele politice s-au lansat intr-o cursa patimasa pentru a da tot mai multe si mai consistente peschesuri diferitelor categorii defavorizate: pensionari, familii cu multi copii, persoane cu venituri mici si altele. Devansarea majorarii pensiilor - care va avea loc, coincidenta, exact in luna alegerilor pentru Parlamentul european - este doar cel mai recent exemplu.
Preocuparea pentru confruntarea cu electoratul a generat nu numai o goana teribila pentru a insusi pentru un partid sau altul meritul unei anumite initiative, dar s-a ajuns si la situatii fara noima. Partidul liberal, bunaoara, a sprijinit entuziast cresterea consistenta a pensiilor, in incercarea de a-si apropia o categorie de electori care voteaza traditional cu stanga, iar apoi a marit impozitele pe veniturile salariatilor cu salarii mai mari si, recent, a inasprit disproportionat penalitatile pentru mici abateri fiscale - lovind cu precizie interesele propriului sau electorat.
Acest tip de joc, lipsit de orizont, nu este cu totul lipsit de explicatii. Intr-o tara saraca, pare mai la indemana sa ii ajuti pe cei mai saraci, alocandu-le cate ceva din putinul care exista, sub imperiul nevoii de a asigura minimumul pentru supravietuire fiecarui cetatean. Am sa trec peste faptul ca nici macar cheltuielile cu caracter social nu sunt corect directionate: sunt cetateni care merg sa isi ridice ajutorul social cu masini personale de ultimul racnet; alocatiile pentru copii ajung si la familii de milionari; subventiile pentru energia termica ii sprijina si pe cei care traiesc in apartamente de lux; pensiile au fost majorate mai substantial pentru cei care o duc relativ bine, inclusiv profitorii fostului regim, iar lista risipei de bani publici pentru protectie sociala unde aceasta nu este chiar justificata ar putea continua.
Ceea ce ma preocupa mai mult este ca nicaieri nu se vorbeste decat despre cum sa impartim placinta pe care o avem, oricat de saracacioasa este. Nici un decident politic nu-si pune problema sa ia masuri care sa duca intai la marirea placintei. Daca am munci mai eficient, ar exista resurse mai generoase atat pentru plata muncii, cat si pentru sprijinirea celor defavorizati. Acesta este un adevar simplu, dar este complet ignorat de politicienii romani. Intr-o anumita masura, este de inteles aceasta atitudine. Este mult mai usor de vandut electoral sloganul: "partidul nostru a sustinut majorarea pensiilor", decat de aparat o adevarata realizare: "guvernul nostru a redus la jumatate numarul minerilor, iar productia de carbune a crescut".
Tara noastra are in continuare nevoie de reforme profunde - posibil, dureroase pe termen scurt, dar de mare impact pe termen lung - daca dorim cu adevarat ca prosperitatea sa creasca si cat mai multi romani sa traiasca decent. Am convingerea ca oamenii de rand inteleg mult mai mult decat cred sau vor sa recunoasca politicienii nostri. Chiar masuri "nepopulare", daca sunt temeinic explicate, pot fi acceptate de alegatori, cu toata opozitia celor ce profita azi de pe urma actualei stari de lucruri.
Domeniul care are cea mai acuta si substantiala nevoie de reforma este legislatia muncii. Recent, un document de mare autoritate a aratat clar acest lucru: raportul Bancii Mondiale cu privire la mediul de afaceri din lume clasifica legislatia muncii din Romania pe un neonorant, dar just, loc 145 din 178 de tari analizate. Aceasta stare de lucruri va pastra solid tara noastra in afara competitiei pentru performanta. Cu toate acestea, pe agenda politicianului, fie el de stanga sau de dreapta, aceasta tema - realmente esentiala pentru viitorul tarii - nu este niciunde. Pur si simplu nu exista.
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara in cadrul BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
