De un numar de ani, observam cum situatia economiei romanesti se imbunatateste, in timp ce scena politica ramane la fel de fluida, daca nu cumva se deterioreaza. Am fost martorii momentelor, nu putine, in care viata politica fierbea, o criza parand iminenta, iar "seismometrele" din zona economica - piata valutara si cea bursiera - inregistrau evolutii dintre cele mai favorabile. La un moment dat, se vantura chiar ideea ca tara noastra ar repeta experienta Italiei care a avut 40 de guverne in 40 de ani, dar economia i-a inflorit in tot acest timp (si s-a gripat exact cand a dobandit mai multa stabilitate politica).
Lucrurile nu sunt nici pe departe atat de simple. Economia noastra a prosperat pentru ca a beneficiat de un complex de imprejurari favorabile, inclusiv de masuri de politica economica judicioase in ultimii 7-8 ani. Disparitia treptata a "gaurilor negre" din economie, privatizarea si cresterea performantelor sectorului privat, asanarea sistemului bancar si cresterea creditului, functionarea neingradita a pietei valutare, migratia fortei de munca si repatrierea castigurilor, reducerea impozitului pe profit si pe venituri - toate au influentat pozitiv performanta economica. Acestora li s-a adaugat integrarea in structurile politice si economice ale Occidentului, ceea ce a generat un masiv influx de capital, grabind restructurarea. Si sa nu pierdem din vedere un aspect esential: economia creste, dar de la un punct de pornire foarte scazut; recuperarea este oarecum mai lesnicioasa decat lupta pentru performanta de varf, de care suntem departe.
Una dintre trasaturile distinctive ale pietelor functionale este aceea ca incorporeaza in prezent anticiparile asupra evolutiilor viitoare. Astfel, economia nici macar nu a tresarit cand parlamentul a declansat procedura de suspendare a presedintelui, pentru ca pe pietele financiare lichiditatea era abundenta, iar perspectivele erau favorabile in economie si oarecum neutre in politica.
A existat o fantastica fereastra de oportunitate - conditii economice interne si externe extrem de favorabile, de natura sa ajute continuarea reformei si intarirea functionarii pietelor. Ce au facut onor guvernantii nostri? O buna parte a energiei au dedicat-o continuarii harjoanei lor fara noima. Putinul timp care le-a mai ramas l-au rezervat praduirii veniturilor bugetare mai mari, cazute parca din cer. Nu s-au multumit sa toace tot sporul de venituri de azi, ci au amanetat si ceea ce sperau ei sa vina, socotind ca lucrurile vor merge cel putin la fel de bine si in viitor. Un comportament nu aventuros, ci pur si simplu iresponsabil.
Din pacate, fereastra de oportunitate s-a inchis. Declansatorul a fost extern: tensiunea de pe piata creditului din SUA a pus pe fuga o parte a investitorilor de pe pietele emergente. O alta parte a inceput sa priveasca mai atent la fundamentele economiei romanesti. Pe langa cresterea incurajatoare a investitiilor straine in industrii cheie, au vazut si altele pe care le trecusera cu vederea: deficitul extern de peste 12% din PIB, in expansiune rapida, proiectiile bugetare - care se traduc, pentru cine are ochi sa vada, in crestere iminenta a impozitelor si a deficitului public -, limitele severe ale pietei muncii din Romania, afectata atat de cresterea prea rapida a salariilor, cat si de rigiditatea reglementarilor.
Piata are capacitatea de a incorpora in prezent anticiparile pentru viitor. Acest lucru a fost adevarat la bine, el ramane valabil si la rau. In prezent, piata reactioneaza nu la excedentul bugetar raportat pentru iulie, ci la anticiparea deficitului din ultima parte a anului si a cresterii lui in continuare. Tulburarile din trecut de pe scena politica nu au contat pentru ca nu contineau masuri de politica economica cu efecte semnificative, iar economia inca digera evolutiile favorabile proprii. Acum, insa, nu exista noutati imbucuratoare: cresterea interna gafaie - ca urmare a secetei, dar si sub povara absentei masurilor noi de reforma economica - , piata financiara externa ramane tensionata, iar deciziile politice de la noi au un continut populist tot mai pronuntat, ce se traduce prin multe procente din PIB cheltuieli noi, pentru mituirea alegatorilor. Sarabanda a pornit cu majorarea pensiilor cu mult peste ceea ce poate suporta bugetul, dar se coc si altele, cum ar fi reducerea TVA la paine, prime noi pentru functionarii publici, cresterea alocatiilor pentru copii si cate si mai cate. Nefiind in stare sa produca programe coerente, cu care sa isi apropie alegatorii, partidele se intrec in a promite pomeni, care mai de care mai fara noima.
In ZF din 23 iulie incheiam articolul cu un paragraf ce azi e mai adevarat decat atunci: "Nu sunt adeptul scenariilor catastrofice. Nu imi place insa ceea ce vad si ma tem ca guvernul nici macar nu realizeaza cat de aproape de marginea prapastiei se pregateste sa duca economia."
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara in cadrul BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
