Imi propusesem sa nu fac referiri, o vreme, la evolutiile privind CEC-ul. Din pacate, declaratii publice ale unor inalti oficiali ai guvernului referitoare la viitorul acestei institutii ma determina sa revin asupra acestei decizii. Si spun "din pacate" pentru ca declaratiile in cauza arata cat de mult au ramas prizonieri gandirii etatiste multi dintre concetatenii nostri, inclusiv unii dintre cei care se revendica mostenitori ai gandirii liberale.
Recent, presa a publicat o declaratie a ministrului finantelor care anunta ca privatizarea CEC se amana pana dupa 2011, iar intre timp va avea loc o restructurare masiva, obiectivul urmarit fiind acela ca institutia sa devina una dintre cele mai performante banci din sistem. Anterior acestei declaratii, o referire mai putin specifica, dar in acelasi sens, fusese facuta si de primul-ministru Tariceanu. Ceea ce arata ca viziunea PNL asupra viitorului unei intreprinderi de stat arata cam asa: statul o restructureaza, o face supra-performanta si abia apoi o privatizeaza. Asadar, 40 de ani de "victorii" ale comunismului nu au ajuns. Nici faptul ca, dupa alti 17 ani de la caderea acestuia, nu exista vreo intreprindere de stat, in tara noastra, care sa functioneze macar rezonabil. Himera bunei capacitati de administrare a economiei de catre stat nu a murit, iar exponentii ei se gasesc unde nici nu gandeai. Desigur, s-ar putea pune si intrebarea naiva: pai daca statul poate aduce o intreprindere la un varf de performanta in industria respectiva, de ce sa o mai privatizeze? Nu poate ea sa ramana pe veci bun al intregului popor?
Nu vreau sa scriu o lectie de economie. Istoria este clara si neechivoca: nu exista administrator mai prost decat statul. Impotenta funciara a statului ca proprietar in economie tine de insasi natura umana: nu putem da totul din noi, nu ne putem asuma riscuri personale, nu putem rezista la nesfarsit presiunilor potentatilor zilei, pentru castigul "comun". Resortul progresului este doar interesul privat, dorinta de a obtine profit.
Sunt de parere ca la noi inclinatia catre descurcareala si obedienta fata de liderii politici a cetateanului, specifice societatilor totalitare, au avut un teren mai fertil de manifestare pentru ca veneau ca o succesiune fireasca dupa patru secole de dominatie turceasca. Ne alesesem deja cu un tip de comportament si cu o serie de cuvinte care au imbogatit limba: ciubuc, bacsis, pesches...
Pentru ca o atat de indelungata traditie sa fie smulsa din radacini este nevoie de multa vointa politica. Poate ca pentru partidele declarat de stanga - legate cu mii de fire invizibile de trecut - gesturile radicale sunt in mod natural improprii. Ceea ce este trist si primejdios pentru viteza progresului tarii noastre este ca nici partea dreapta a spectrului politic nu pare a avea probleme cu acest tip de comportament si s-a adaptat perfect imediat ce a ajuns la putere. Cumnatele si verii social-democratilor au fost inlocuiti cu nepotii taranistilor sau, mai nou, finii liberalilor in diferite posturi de conducere, incepand de la ministri pana la sefisori in inspectoratele scolare de sector. Licitatiile pentru achizitii publice sunt o caricatura jalnica si daca este vorba despre hartie de imprimanta, si daca la mijloc sunt lucrari publice de anvergura.
Aceasta pecingine nu va putea fi oprita usor, iar privatizarea cat mai rapida a partii din economie ramasa in administrarea statului este un pas important in aceasta directie. In sistemul bancar, mentinerea influentei statului si promovarea pe criterii clientelare sunt mai primejdioase decat in restul economiei, intrucat ajunge sa fie distorsionat insusi mecanismul de acordare a creditelor, adica alocarea eficienta a resurselor in economie.
Sunt de parere ca reusitele procesului de restructurare din ultimii ani la CEC, atatea cate au fost, s-au datorat in buna masura iminentei privatizari. Personalul a aderat la noua abordare a activitatii nu atat pentru ca banca intrase in pierderi masive, datorita carentelor din interior, ci pentru ca privatizarea era in plina desfasurare; oricine intuia ca noul proprietar va urmari profitul, nu linistea netulburata a salariatilor. Tot apropierea privatizarii a dus si la atragerea unui numar semnificativ de specialisti din sistemul bancar, incepand cu echipa de conducere a bancii, intrucat li se oferea o provocare profesionala neobisnuita si pentru ca exista, in viitorul previzibil, perspectiva confirmarii in functie in banca privatizata. Dupa noua amanare a privatizarii, cum vor fi atrasi alti specialisti de varf? Poate, oferindu-le perspectiva fericita de a se intalni inca cel putin patru ani de aici inainte cu echipele de control de la Curtea de Conturi - institutie prea putin familiarizata cu activitatea bancara si, oricum, adversa la risc. Perspectiva celor patru ani ramane totusi ipotetica: sa nu uitam ca aceasta institutie a numarat sapte presedinti in ultimii noua ani...
Dar toate cele de mai sus sunt detalii in care nu se incurca domnul ministru, cand anunta ce performante va obtine CEC in viitorii patru ani, sub inteleapta obladuire a Ministerului Economiei si Finantelor. Daca nu cumva s-o schimba si titulatura asta dupa alegeri.
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
