Cauza esentiala care a dus la prabusirea regimului comunist in lume a fost incapacitatea sa funciara de a asigura utilizarea mai buna a resurselor, in general, si cresterea productivitatii muncii, in special. Cateva decenii regimul a tarait-o pentru ca a reusit sa imbunatateasca utilizarea resurselor prin schimbari de structura economica, indeosebi prin reducerea ponderii agriculturii si cresterea ponderii industriei. In momentul in care aceasta schimbare si-a epuizat potentialul, sistemul a colapsat.
Doua sunt cauzele pentru care in lumea de azi problema utilizarii eficiente a resurselor se pune cu tot mai multa acuitate. Prima este penuria de resurse - accentuata de cantitatea in crestere care se indreapta spre noii mari consumatori: China si India. A doua este globalizarea - care exacerbeaza competitia si, in ultima instanta, contribuie la randul ei la utilizarea mai buna a resurselor la scara planetara.
In acest vartej este prinsa si economia romaneasca. O serie de trasaturi care s-au manifestat in ultimii ani si isi pastreaza potentialul si pentru urmatorii cativa ani asaza aceasta economie intr-o pozitie oarecum favorabila. Primul factor este nivelul foarte scazut de pornire. Si pana in 1989 Romania se lupta aprig cu Bulgaria pentru coada clasamentului tarilor CAER. Ritmul exasperant de lent al reformelor de la noi din primii ani postcomunisti a dus la marirea decalajului fata de tarile din Europa Centrala, ceea ce ar fi putut lasa tara noastra intr-un spatiu al nimanui, intre UE si Rusia. Din mai multe cauze, externe si interne, acest lucru nu s-a intamplat. De pe la sfarsitul anilor '90 Romania a intrat intr-o noua logica a dezvoltarii, ce permite recuperarea, cel putin partiala, a imenselor decalaje de eficienta economica fata de tarile avansate. "Declicul" l-au produs resursele externe si efortul intern de apropiere, inclusiv institutionala, de UE. In acest demers un rol pozitiv l-a jucat si increderea - aproape mistica - a marii mase a cetatenilor in directia pro-europeana a tarii.
Fapt este ca economia romaneasca a intrat intr-un cerc virtuos: investitii relativ modeste au atras cresteri rapide de productivitate si au asigurat profituri ridicate, care au atras noi investitii. Sectorul privat, devenit dominant inclusiv ca urmare a degringoladei sectorului public al economiei, a functionat tot mai pronuntat dupa regulile competitiei pentru profit. In acest cadru, doi factori intrinseci functionarii pietei au avut un rol favorabil: sistemul bancar si cursul valutar.
Desi a avut partea sa de istorii intunecate (sa ne amintim de Dacia Felix si de Bancorex), sistemul bancar s-a situat mai mereu in avangarda transformarii economiei romanesti. Dupa 1998, an in care a demarat asanarea sistemului, iar legislatia a fost aliniata, practic integral, la standardele internationale, rolul bancilor in alocarea eficienta a resurselor s-a amplificat de la un an la altul. In 1999, masa monetara era 24,6% din PIB, iar creditul neguvernamental, 10,6% din PIB, niveluri absolut ridicole. De atunci insa politicile proprii sanatoase, reglementarea stransa si actionariatul solid au contribuit la transformarea bancilor in principalul decident in alocarea resurselor din economie. In 2006 masa monetara a ajuns la 32,6% din PIB, iar creditul neguvernamental la 27,2%. Inca foarte putin dupa standarde europene, dar deja semnificativ si, sa nu uitam, cu un potential enorm de progres pentru anii urmatori. Sistemul bancar si-a ameliorat performantele, daca ne gandim ca in perioada decembrie 2002-decembrie 2006 totalul activelor a crescut de 3,67 ori, iar numarul de personal - cu numai 46,7% (statistica include laolalta activitati financiare, bancare si asigurari). Adica un castig respectabil de productivitate, cu 150% in 4 ani.
De regula, cresterea productivitatii (mai exact, diferentialul fata de parteneri) preseaza, intr-un sens sau in altul, pentru ajustarea cursului valutar. La noi, intrarile masive de valuta din ultimii ani au fost cele care au impins in sus leul, fortand economia sa se ajusteze la aceasta tendinta. Miscarea a fost destul de brutala si desigur au existat si jucatori care nu au reusit sa se adapteze atat de rapid la noile conditii. Pe ansamblu insa, lucrurile au mers bine: exporturile de bunuri si servicii au crescut in primul trimestru din acest an cu 12,9% fata de perioada corespunzatoare din 2006, dupa ce cresterea din 2006 fata de 2005 fusese de 10,6%. Asta inseamna ca parghiile - de altfel, abundente - de crestere a productivitatii au fost puse in aplicare in economie, sub formidabila presiune a pietei valutare. Astfel a fost grabita restructurarea.
Tot ce s-a intamplat pana aici face parte din recuperarea ramanerii in urma. Decalajul de eficienta in utilizarea resurselor ramane inca amplu, chiar si fata de tarile din Europa Centrala. Intr-un anume sens, aceasta este o veste buna, pentru ca arata ca este mult loc de mai bine. Chiar fara ameliorari ale politicilor autoritatilor, Romania isi va putea imbunatati performanta economica, exclusiv pe seama aportului sectorului privat. Vom putea recupera de la 30 la, sa spunem, 70% din nivelul mediu al PIB pe locuitor in UE. Respectabil, desigur, si incurajator. Dar suficient? Fiecare nou punct procentual de recuperare va fi mai dificil si va dura mai mult decat cel precedent, in absenta suportului necesar din partea autoritatilor. Dar in vacarmul politic de la noi, cand toti ochii sunt atintiti asupra scaunelor, nu a politicilor, mai e cineva pregatit sa adopte strategii pentru, zic vorba mare, interesul national?
Eugen Radulescu a fost presedinte al CEC
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
