Ni s-o trage de la Ceausescu. Sau, poate, de la Michael Jackson. Cert este ca multi jurnalisti nu se simt in largul lor pana nu formuleaza epitete paroxistice, indiferent de subiectul abordat. Din pacate, uneori, demersul jurnalistic exagerat se poate repercuta negativ asupra perceptiei publicului cu privire la evolutiile dintr-un domeniu sau altul, inducand anticipatii nedorite, chiar daca eronate. Fie-mi ingaduit in randurile care urmeaza sa incerc o privire de partea cealalta, care nu vede dezastre si apocalipse in masuri si politici care, in realitate, nu fac decat sa aduca ceva normalitate in reglementarile si in practicile economice de la noi din tara.
In ordine cronologica, s-a anuntat intai majorarea impozitului pe dobanzi si pe castigul de capital, in legatura cu care mi-am exprimat punctul de vedere in aceeasi rubrica: decizia este echitabila, mareste coerenta fiscala si este justificata economic, in contextul influxului masiv de plasamente speculative, in special ale investitorilor straini. Presa, scrisa sau vorbita, critica insa furibund aceasta masura, incepand insidios cu formularea "impozitul a crescut de zece ori" si continuand cu tot felul de argumente, care mai de care mai abracadabrante. Faptul ca pe piata de valori mobiliare castiguri de peste 100% in trei luni nu sunt deloc o exceptie nu ii misca pe cei care "prezic" prabusirea bursei, ca urmare a taxei pe care o va percepe guvernul. La toate acestea revin cu indemnul: putina decenta nu ar strica!
A fost anuntata apoi devansarea cu trei luni a majorarii accizelor la o serie de produse si scumpirea gazelor si a energiei electrice. Desigur ca aceste masuri nu sunt deloc agreabile. Dar ele fac parte din pretul pe care trebuie sa ni-l asumam pentru a iesi o data pentru totdeauna din iluziile induse de planificarea centralizata, ca si pentru a ne alinia la practicile clubului european in care dorim sa intram. Am tarait-o si asa destul, cu o reforma ametita, ce ne-a plasat solid in coada tarilor fost comuniste din Europa Centrala. Abordarea mediatica a acestui subiect a fost mai putin patimasa decat in precedentul caz, au ramas insa epitete devastatoare si calcule inspaimantatoare cu privire la impactul acestor masuri, indeosebi prin "efectele in lant". Bunaoara, cresterea cu 20 la suta a pretului la energia electrica va antrena - de buna seama, "automat" - scumpirea carnii cu 15%. Trec peste neverosimilitatea calculului aritmetic (consumul de electricitate are chiar o pondere de 75% in pretul de desfacere a carnii?) si ma intreb: Dar despre formarea preturilor prin jocul dintre cerere si oferta chiar nu s-a auzit nimic?
Sa admitem insa pentru un moment ca intr-adevar preturile s-ar forma "automat" pe seama factorilor care influenteaza costurile. Daca e asa, astept sa vina producatorii si comerciantii si sa spuna: leul s-a intarit fata de euro cu 15% in ultimele trei luni. Ca urmare, avand in vedere ponderea importurilor, de aproximativ 50% din PIB, toate preturile vor scadea cu 7,5%! Aceasta nu este deloc o gluma: impactul real al intaririi leului asupra costurilor producatorilor este deosebit de ridicat, iar el creste pe masura ce deschiderea economiei (masurata prin ponderea importurilor si a exporturilor in PIB) este tot mai mare. Hotarati sa nu vedem decat ceea ce este dezavantajos, sarim peste "amanuntul" ca, de exemplu, mult hulitele accize la benzina, ce vor fi marite in aprilie 2005, vor fi mai mici de fapt decat erau in octombrie 2004, pentru ca ele sunt calculate si platite prin raportare la cursul leului fata de euro. De altfel, presiunea concurentei si-a spus cuvantul, benzinarii reducand pretul la pompa cu vreo 5% in ultimele doua saptamani. (Ma intreb chiar: s-o fi ieftinit "automat" calatoria cu taxiul?)
Gresesc insa daca afirm ca aprecierea cursului nu este reflectata in declaratii publice. Un binecunoscut reprezentant al exportatorilor romani atragea de curand atentia asupra faptului ca, urmare a intaririi leului, exportatorii au si pierdut un miliard de euro, iar daca Banca Nationala nu reia cumpararile masive de valuta, se va ajunge la o rata a somajului de 25%. In felul acesta inchidem cercul. Nu ne mai ramane decat sa asteptam sfarsitul lumii. Care poate a si venit, si nu mi-am dat eu seama.
Acest tip de abordare nu ajuta nimanui la nimic. Cel mult, scoate niste titluri-bomba prin presa, dar pastreaza in ceata situatia reala si genereaza tinte false. As incerca sa ma feresc a raspunde in aceeasi nota. Tema aprecierii cursului leului si a impactului real al acesteia este insa prea importanta pentru a o expedia in cateva randuri. Promit sa revin pe larg asupra subiectului, intr-un viitor articol.
Schimbarea este intotdeauna stresanta si uneori este dureroasa. Sa nu pierdem insa din vedere reactia spontana a omului de rand. Aceia dintre noi - nu putini - care au luat drumul strainatatii pentru a castiga un ban si-au asumat personal reforma si, in fond, fac posibila restructurarea de profunzime a economiei, fara convulsii sociale. Unde o fi atunci mega-apocalipsa?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
