Când o ţară întreagă se întreabă: "Mai avem mult de suportat?",răspunsul guvernanţilor trebuie să fie ferm şi să fie lipsit deorice echivoc. Când apare întrebarea aceasta, obligaţiaconducătorilor este să prezinte harta, calendarul şi lista paşilorde urmat. Din păcate, 22 de milioane de români se întreabă cât maiau de suportat şi tot ce primesc ca răspuns este un cinic: Mai emult până departe.
Adevărul este că nimeni nu este satisfăcut de cum arată Româniaastăzi. Nimeni nu poate fi mulţumit de faptul că una dintre celemai importante legi, Codul muncii devine Codul patronului. Nimeninu poate fi mulţumit de faptul că se taie pensii, salarii, venituride orice fel, pentru că nişte stăpâni străini dictează condiţii pecare autorităţile se grăbesc să le execute fără ca măcar să leînţeleagă. Nimeni nu poate fi mulţumit că agenda publică esteconfiscată de vămi, scandaluri, acuzaţii, jocuri de şah şighicitori penale. Nimeni nu poate fi mulţumit că timpul trece,datoria publică merge şi economia stă. Nimeni nu poate fi mulţumitcă se cer lămuriri şi se primesc ridicări de umăr. Nimeni nu poatefi mulţumit de faptul că până acum nu a fost prezentat de cătrenimeni un plan raţional pentru ţară şi pentru societate. Nimeni nupoate fi mulţumit de faptul că trăim de pe o zi pe alta, fără unplan, fără o viziune, fără a şti cum vrem să arate ţara în carene-ar plăcea să trăim.
Iar cea mai periculoasă iluzie pe care guvernanţii, dar şi altemedii profesionale şi jurnalistice le acreditează, este că mai avemde aşteptat unu sau două trimestre pentru ca România să iasă dinrecesiune şi că un nou ciclu de creştere, similar celui dinperioada 2000-2008 este pe cale să repornească.
Adevărul este că modelul de creştere care a funcţionat până în2008 nu se va mai reproduce. Că schimbările geopolitice şigeoeconomice amplificate de fenomene naturale extreme, cum estecazul tragediilor japoneze, conduc omenirea într-o eră acreditului, energiei şi hranei scumpe. Că Europa este într-oprofundă transformare, nu doar de guvernananţa economică, dar şi deidentitate, în care locul şi influenţa statelor mai puţincompetitive riscă să fie la periferia sistemului. Că arcul deinstabilitate din lumea musulmană va continua, ca şi presiuneaselectivă de a se interveni militar din partea Occidentului sau aaliaţilor săi regionali, cum este cazul azi în Libia. Şi că,astăzi, creşterea economică excepţională a Chinei va antrena în modlegic creşterea forţei sale militare, conducând la o competiţiecomplicată pentru hegemonie globală cu Statele Unite.
Adevărul pentru noi este că trăim pe timp împrumutat, pe baniîmprumutaţi, pentru care sacrificăm o generaţie. Şi adevărul maieste că nimeni nu este îngrijorat de faptul că nimic nu durează lanesfârşit şi că va trebui să dăm nişte explicaţii la un moment datîn faţa copiilor noştri.
Politicieni, jurnalişti, funcţionari publici, intelectuali şisocietate civilă, cu toţii ne preocupăm de mărunţişurispectaculoase, dar nu de priorităţile naţionale. Fenomenul a atinso cotă de avarie. Niciodată nu a fost politica românească maiindiferentă faţă de realitate şi mai izolată faţă de ţară ca acum.Niciodată politicienii nu au vorbit mai mult şi nu au spus maipuţin. Niciodată nu au fost politicienii români mai neputincioşi şimai nepăsători în faţa evoluţiilor din interiorul şi din exteriorulţării.
Niciodată nu a fost clasa politică românească mai lipsită depriorităţi şi de proiecte naţionale, mai izolată de populaţie şi deeconomia reală şi mai scufundată într-un amestec de intrigi şilupte inutile pentru putere. Nu conteaza care tabara va castiga inlupta interna din PDL sau cum se va numi viitorul prim ministru, nuconteaza cum va arata Constitutia sau Parlamentul daca toate asteafac parte doar dintr-o lupta absurda pentru putere siinfluenta.
Lupta pentru putere este fireasca. Este anormal, insa, ca ceicare se luptă pentru putere să nu doreasca să facă cu ea nimicaltceva decât să-i folosească beneficiile în folos personal. Pentrucă asta se întâmplă acum. Nu pot să nu fiu de acord cu aceamajoritate zdrobitoare a populaţiei care îşi declară neîncredereaîn partidele politice şi consideră că diferenţele dintre ele suntnesemnificative. Căci, ceea ce aşteaptă populaţia de la politicienieste să-i conducă în construirea unei lumi mai bune. Ceea ce oferăpoliticienii populaţiei este doar conducerea în lupta împotrivaadversarilor: din opoziţie, de la putere, sau din propria tabără. Oluptă în care liderii politici sunt dispuşi să irosească oricât demult din resursele ţării, dar una care pentru populaţie nu aresens. Populaţia are nevoie de conducători politici autentici, caresă conducă societatea către un viitor ales de populaţie. Deconducători politici care să o scoată din deşert, nu să o plimbeinutil printre nisipuri, ca în legenda biblică, până când sărăcia,bolile şi timpul vor mai sacrifica încă o generaţie şi, la fel derău, dacă nu cumva mai rău, vor mutila încă una sau douăgeneraţii.
Totuşi, lucrurile sunt acum mai clare şi mai simple. După atâţiaani de confuzie, bâjbâială şi vânători ale unor vinovaţiînchipuiţi, acum adevărul ne bagă degetele în ochi. Deja ştim că nudoar suportăm efectele unei crize mondiale a lumii dezvoltate pecare nu putem să o influenţăm. Căci trenul lumii dezvoltate s-a pusdin nou în mişcare, în vreme ce noi am rămas pe peron, ţinând înmână unul dintre cele mai scump plătite bilete la clasa aIII-a.
Dacă aceasta criză a României ar fi fost doar un efect colateralal crizei financiare mondiale şi al recesiunii economiiloroccidentale, atunci România şi-ar fi reluat măcar creştereaeconomică odată cu revigorarea economiilor cele mai dezvoltate aleUE. Ceea ce nu s-a întâmplat. Căci criza noastră se datorează,înainte de orice altceva, gravelor deficienţe structurale aleeconomiei şi societăţii româneşti. Pe care le-am produs singuri, peparcursul celor două decenii de postcomunism. Pe care continuăm săle producem şi să le agravăm şi în prezent. Nu are rost să dăm vinape nici un factor extern şi pe nici un duşman intern. România pecare am construit-o în postcomunism este pur şi simplu prostconstruită. Actuala guvernare nu face decât să lărgeascăcrăpăturile din structurile ei fundamentale, în loc să încerce săle repare.
Cea mai importantă dintre toate aceste deficienţe structurale,pentru că este sursa tuturor celorlalte, este respingerea de cătreelitele conducătoare a dezvoltării, ca obiectiv comun alguvernărilor şi al populaţiei. Aspiraţia fundamentală a populaţiei,şi în comunism şi în postcomunism, a fost şi este dezvoltarea. Dupămodelul occidentului european: societăţi democratice, prospere,puternice cultural şi intelectual şi influente în comunitateainternaţională. Politicienii comunismul românesc, care au avutepoca lor "de aur" câtă vreme au promis dezvoltare şi au creatimpresia că s-ar putea chiar să o realizeze, s-au prăbuşit de laputere la sfârşitul anilor 80, când a devenit clar pentru toatălumea nu numai că sunt incapabili să producă dezvoltare, dar şi căguvernarea comunistă este producătoare de subdezvoltare.Politicienii postcomunismului, adică toate partidele şi toţiliderii politici, au promis şi ei dezvoltare de tip occidental, darnumai după o perioadă de restrişte care urma să se termine odată cuintegrarea în NATO şi aderarea la UE. Au avut dreptate într-osingură privinţă: restrişte a fost. În primul deceniu al tranziţieiromânii au suferit imens şi au plătit exorbitant integrarea. Darşi-a atins obiectivul. Faptul că, o mai bună gestionare aprocesului ar fi rezultat într-o societate mai bine construită şicu costuri mai mici a fost trecut sub uitare.
Criza societăţii româneşti a început nu odată cu criza mondială,ci odată cu încheierea aderării, când partidele şi liderii lor arfi trebuit să propună populaţiei un nou proiect de societate,proiectul dezvoltării naţionale. Asta nu s-a întâmplat. Dintr-ocombinaţie de prostie, naivitate şi rele intenţii, partidele şiliderii s-au autoconvins şi au convins şi populaţia că dezvoltareanu trebuie guvernată. Că dezvoltarea vine de la sine, odată cucapitalul străin, cu fondurile europene, cu iniţiativele noilorcapitalişti şi cu bunăstarea celor mai înstăriţi dintre români. Nua venit.
Abandonarea guvernării în scopul dezvoltării societăţii esteprincipala cauză nu doar a crizei şi a recesiunii actuale, ci şi adegradării grave a României de astăzi. Este cauza degradării vieţiipolitice, orientată doar de încăierarea pentru controlul fondurilorbugetare în folosul propriu şi al clientelei politice. Este cauzaîndepărtării populaţiei de politică, a absenteismului electoral, atransformării campaniei electorale într-o piaţă pentru cumpărareaalegătorilor şi a alegerilor într-o competiţie între diferitelemetode, legale şi ilegale, de furt de voturi. Este cauza principalăa corupţiei. Este cauza principală a dezechilibrelormacro-economice. Este cauza principală a degradării intelectuale,profesionale şi manageriale a societăţii. Este cauza principală aizolării României nu doar în comunitatea mondială, dar şi îninteriorul UE. Şi, mai ales, este cauza principală a sărăcirii,deopotrivă, a populaţiei şi a ţării.
Guvernarea actuala a avut de ales între două variante: sau săsubordoneze guvernarea cerinţelor dezvoltării (susţinută depopulaţie), sau să subordoneze guvernarea cerinţelor puterii, adicăpropriilor nevoi (susţinută de clientelă). Au ales-o pe cea de adoua şi această alegere, profund greşită, stă şi la baza crizei, şia recesiunii şi a sărăcirii, degradării şi descompunerii sociale şieconomice care le-au urmat.
Problema Opozitiei, nu este cum să înlăturăm această guvernare.Problema noastră este cu ce fel de guvernare o înlocuim. Căci nuare nici un rost să înlocuieşti o guvernare hotărâtă să absoarbă,utilizând puterile normative şi constrângătoare ale statului, câtmai mult din resursele societăţii în folos propriu, cu o nouăguvernare care, fie vrea să facă acelaşi lucru, fie nu stie cum safaca diferit. Schimbarea de guvernare în România este absolutnecesară, dar ea nu trebuie să însemne o cădere din lac în puţ.Populaţia a fost curtată, sau mai curând sedusă, de toate partidelepolitice din ultimii 20 de ani cu câte un program, care suna binepe hârtie, nu era mai niciodată pus în practică, iar în realitatenu era decât un element din arsenalul pretendenţilor la coroanaguvernării. Programele de guvernare nu au fost niciodată pentrudezvoltare, au fost pentru amăgire. Or, amăgirea populaţiei nu maiţine pentru că, de această dată, ne-a ajuns tuturor cuţitul laos.
Primul pas pe care trebuie să-l facem este opţiunea fermă pentruun proiect al dezvoltării naţionale, opus proiectului parazităriisocietăţii de către politică şi clienţii ei, interni sau/şiinternaţionali. Sa aratam că se poate guverna şi altfel şi căaceastă nouă guvernare poate duce la dezvoltarea României şi labunăstarea populaţiei. Tocmai de aceea am iniţiat şi creat unComitet Naţional pentru Dezvoltare pe lângă Senatul României, oiniţiativă nepartizana pe care o consider importantă, menita sapropuna acel proiect naţional de dezvoltare ce urmează să fie pusîn fapt de urmatoarele guvernari, intr-o logica de continuitate peaxele mari ale dezvoltarii Romaniei, dincolo de diferentele firestide ideologie sau de accente intre partide.
S-a dovedit că problematica dezvoltării României este simplă,binecunoscută şi nu foarte dificil de abordat, dacă există voinţapolitică necesară. Ea are câteva direcţii prioritare.
În primul rând, hrana. Deoarece mai mult de jumătate din PIBeste utilizat pentru producerea şi distribuţia hranei, primul lucrupe care trebuie să-l facem este să reducem costurile cu hrana înbugetul gospodăriilor, eliberând astfel resurse enorme pentrudezvoltare: bani şi forţă de muncă. Avem cu ce face asta, avempământul, avem oamenii, totul depinde doar de voinţa politică de oface şi de politici inteligente de modernizare a agriculturii şi derecucerire a pieţei naţionale de alimente pentru producătoriiautohtoni.
În al doilea rând, locurile de muncă salariate si incurajareamicului actionariat si a antreprenoriatului, temelia stabilitatiidemocratice si a competitivitatii tarii. Am moştenit din comunism oforţă de muncă salariată în proporţie de peste 70%. Este vinanoastră că, prin restructurare am redus-o la cel mult 40%. Căci, oeconomie capitalistă dezvoltată se construieşte cu salariaţi, nudoar cu mici întreprinzători şi liber profesionişti. În plus, dacăreuşim să modernizăm agricultura, atunci vom obţine încă 1-2milioane de oameni în căutare de locuri de muncă salariate. Sarcinaprincipală a viitoarelor guvernări va fi de a crea aceste 1-3milioane de locuri de muncă salariate în următorii 10 ani.
În al treilea rând, pentru că vrem ca salariaţii economieinaţionale să aibă o productivitate ridicată a muncii, atunci ceamai mare parte a lor trebuie angajată în industrii moderne,investind in capacitatea noastra de cercetare aplicata, dezvoltaresi inovare. Nu doar în comerţ, servicii şi construcţii, modelulnostru economic anterior. Producţia unei economii moderne sebazează pe industrie în primul rând, şi abia apoi pe servicii saupe sectoarele financiare. Este obligatoriu să declanşăm o nouăindustrializare a României, de data asta orientată spre cerinţeleeconomiei moderne şi nu după ideologie, cum au făcutcomuniştii.
Pentru toate aceste trei obiective, dar şi pentru eficientizareapoliticii, avem nevoie de educaţie şi învăţământ. Noii salariaţiromâni trebuie învăţaţi să muncească bine şi educaţi să-şi bazezesuccesul în viaţă pe muncă, aşa cum noii întreprinzători românitrebuie învăţaţi să gestioneze eficient forţa de muncă şi educaţisă-şi întemeieze succesul în competiţia pe piaţă şi nu în relaţiileclientelare cu statul şi politica. Mai mult, trebuie sa gasim oformula de recuplare la proiectul dezvoltarii nationale atalentului si deprinderilor dobandite de masivul contingentromanesc din strainatate, studenti si profesionisti, cercetatori siacademici, lucratori calificati si necalificati.
Aceste patru mari obiective politice pot defini o guvernareorientată strategic spre dezvoltare. Restul, cum este cazul nevoiistringente de infrastructuri fizice si virtuale, a unui sistemmodern de sanatate sau a unei administratii publice motivate,profesioniste si integre decurg logic din schimbarea filosofieiguvernarii. Construirea acestei altfel de guvernări care să aibăvoinţa politică de a urmări cu încăpăţânare şi fără derogări acesteobiective reprezintă condiţia indispensabilă pentru a face primulpas pe drumul de "1000 de li" al dezvoltării.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
