Lumea arabă din Orientul Apropiat extins şi Africa de Nord seschimbă. Asistăm la naşterea unei noi culturi politice şi a uneiordini globale în vizibilă evoluţie. Puţine voci au prezis acestemişcări, pe cât de ample pe atât de profunde, care au cuprinssocietăţile aparent îngheţate sub semnul dictaturii şi corupţiei.La fel ca în 1989 puţini analişti şi chiar mai puţini politicienifie din vest fie din lumea arabă au simţit acest curent pe cale săse transforme într-un val. Chiar dacă în Libia lucrurile evolueazăbrutal şi tragic situaţia rămâne aceeaşi, schimbarea esteinexorabilă, iar undele de şoc extinse. Este nevoie de o viziunestrategică globală care să răspundă pe măsura acestui momentmajor.
Într-un anumit sens, schimbarea actuală din lumea arabă estechiar mai complexă şi cu potenţial mai mare de impact fundamentalasupra lumii decât momentul 1989. Procesul de schimbare va aveareverberaţii până în Caucaz şi dincolo de Asia Centrală. Revolta,nu întâmplător preponderent a tinerilor şi populaţiei urbanerelativ educate, este o respingere nu doar a trecutului şiprezentului, ci şi a promisiunii sumbre a viitorului cantonat însăracie, diviziune şi fundamentalism. Revolta este o ieşire în modegal din condamnarea regimurilor autoritare şi alternativa impusăde zeloţi. Revoltele au luat prin surprindere şi deocamdată aulasat fără vânt pânzele Al Qaida şi ale altor mişcărifundamentaliste. Dacă însa tranziţia eşuează sau dacă reformelepatinează şi sunt asociate unei scăderi dramatice a calităţiivieţii, sau unor intervenţii ocidentale neîndemanatice şi excesive,atunci elementele radicale vor profita de condiţiile prielnice aledispariţiei regimurilor poliţieneşti care le limitau recrutarea şiacţiunea.
Schimbări difuze şi cumulative care au dus la revoltă nu suntsuficiente ca forţe organizatorice pentru o tranziţie reuşită.Demografia şi datele economice fac contextul ţărilor arabe să fiefoarte diferit atât de la ţară la ţară cât şi în comparaţie cu ceeace s-a întâmplat în Europa după 1989. Europa Centrală şi de Est eramult mai omogenă şi nici măcar aici lucrurile nu au evoluatperfect: Balcanii rămân o lecţie dureroasă şi neterminată. Noi amavut totuşi un model şi o ţintă precisă: Europa occidentală şiintegrarea. Obiectivul difuz iniţial al libertăţii şi refuzulregimului s-au transformat destul de rapid într-o ideologie aconvergenţei cu Vestul. Aceasta a modelat opţiuni economice şi aorganizat reacţia ţărilor occidentale. Reforme instituţionaledemocratice şi economice în paralel cu investiţii şi o integrareinstitutională în organizaţiile vestului au oferit un cadru precis.Tranziţia de astăzi este mai complicată şi pericolul eşecului maimare. Nu elitele şi ideile lipsesc, ci unui obiectiv externmodelator. Eşecul tranziţiilor va aduce însa spectrul unor evoluţiiexplozive şi tragice. Iar competiţia geo-economica globală care aînlocuit competiţia ideologică din timpul Razboiului Rece sporeştepotenţialul unor evoluţii contrare intereselor europene.
Ce înseamnă aceste lucruri pentru Europa şi România? Refugiaţi,migranţi, crize energetice, razboaie civile, conflicte interne,creşterea terorismului sau, din contra, un avans economic şi unimbold de dezvoltare şi competitivitate. Pe termen scurt, chiardacă eliberarea popoarelor din regiune vine cu o imensă promisiunepentru valorile impărtăşite, implicaţiile sunt negative. Înseamnărefugiaţi în spaţiul european şi migraţie crescută, iar, în acestcontext, spaţiul Schenghen capătă din nou un rol central încancelariile europene. În plan economic înseamnă creşterea preţuluipetrolului şi a bunurilor alimentare (deja aflate într-o curbăascendentă). Pentru nimeni acestea nu sunt o fericire însă pentrueconomia vulnerabilă a României acest lucru, combinat cu creştereacostului creditelor, pot să însemne o lovitură serioasă.
Prea mult Europa a lipsit din această acumulare de transformărisau a jucat pe mâna unor regimuri autoritare ţinându-se de nas.Lumea arabă ne priveşte cu scepticism. Este timpul ca UE să revinăîn joc şi să-şi facă păcatele vechi şi noi uitate. Atât moral câtşi pragmatic Europa are responsabilitatea şi interesul susţineriitranziţiilor. Aceasta însemană trei lucruri prioritare: încredere,deschidere şi investiţii. Încrederea nu înseamnă mână libera noiloradministraţii, ci un principiu de respect care să le creascălegitimitatea domestică şi capacitatea de acţiune şi reformă;deschiderea înseamnă contacte substanţiale la nivel economic şi debusiness, politic şi de societate civilă; investiţiile suntprobabil calea cea mai sigură pentru succesul regiunii, însa enevoie de investiţii corecte bazate pe piaţă şi nu pe privilegii şiconcesiuni oferite de autorităţi. La nivel securitar rolul NATOtrebuie crescut în Mediterana, iar dimensiunea relaţiilorcivil-militare sporită. La nivel politic multe se joacă în relaţiacu Turcia, Israel şi SUA. La nivel economic programele europene deasistenţă pentru cooperare trebuie reorganizate. Cadrul definanţare al Uniunii pentru Mediterana şi instrumentele financiaredin politica de vecinătate a UE trebuie extinse. Ideea unui "PlanMarshall" pentru regiune nu este de loc exagerată. Tot aşa îşi arelocul o "Banca de Dezvoltare şi Investiţii pentru Mediterana" încare BERD, BEI, dar şi bănci private şi fonduri suverane să joaceun rol major. Aceasta abordare trebuie să includă şi estul nu doarsudul vecinătăţii europene. La nivel civic şi de afaceri e nevoiede suplimentarea contactelor şi proiectelor. Iniţiative ca"Partners for a New Beginning" lansată de Institutul Aspen trebuiedezvoltate şi multiplicate.
Există în tot acest context o nişă românească. România poate săsusţină elitele emergente şi autorităţile ţărilor din lumea arabăpentru a facilita tranziţia. Experienţa noastră poate să fie înacest sens extrem de valoroasă. Având încă o imagine favorabilă lanivelul acestor ţări, beneficiind de prezenţa unui numărsemnificativ de locuitori educaţi în România, putem să fim un actoral succesului tranzitiilor. Programe de formare în administraţiacivilă, transfer de expertiză privind organizarea politicădemocratică şi procesul legislativ dar şi proiecte de business potsă facă diferenţa în modul în care este gestionată tranziţia înţări ca Tunisia sau Egipt.
De la început România poate să facă câteva lucruri simple darconcrete şi valoroase. Folosind finanţare existentă îninstrumentele financiare ale UE dedicate în mod specific Uniuniipentru Mediterana poate să pună la dispoziţie câteva mii de locuriîn universităţi şi instituţii de învăţământ tehnic pentru tineridin ţările din regiunea Orientului Apropiat şi Africii de Nord. Afăcut-o în numele unei solidarităţi interesate şi propagandistice aregimului comunist. Astăzi are şansa să o facă din solidaritatereala, din respect pentru valori dar şi ca pe o investiţie însecuritatea politică, energetică şi economică în sens larg a sa şia regiunii. România poate să-şi crească exporturile spre aceastăregiune în care tradiţional a avut o piaţă de desfacere şiprodusele sale încă au recunoaştere. Companiile româneşti au nevoieşi de garanţia unei susţineri pentru accesul la fondurile deinvestiţii arabe care se reorientează. Numai Omanul a anunţatinvestiţii de trei miliarde în Spania. Asta înseamană proiectecompetitive. ONG-uri româneşti cu expertiză se pot implica atât înactivităţi de reconstrucţie cât şi de formare şi dezvoltare asocietăţii civile.
Prezenţa în România a Institutul Aspen facilitează o contribuţieromâneasca. Institutul oferă acces la proiecte imediate şi cuvaloare adaugată mare, permite o fertilizare a contribuţieiinternaţionale intelectuale şi practice în domeniul gestionăriitranziţiei. Institutele Aspen sunt implicate deja în proiecte desucces care-şi propun dezvoltarea relaţiilor economice şi politiceale vestului cu regiunea orientului apropiat extins. Acestea includsusţinerea dezvoltării companiilor locale şi antreprenorilor cupotenţial în piaţa globală de bunuri şi servicii, proiecte deinfrastructură regională de business, dezvoltarea de proiecte deinvestiţii: spitale, şcoli, business-uri sociale, burse deinvestiţii şi mărfuri intreconectate cu spaţiul economic europeanşi american.
Ca o ţară care a cunoscut tragedia totalitară toate acestelucruri sunt o obligaţie morală pentru România. Ca o ţară care prinapartenenţa la UE şi NATO e parte din lumea occidentală, dar îşicaută dureros calea spre dezvoltare şi nişă de contribuţie politicăşi economică aceste lucruri sunt o fereastră de oportunitate.
* Mircea Geoană este preşedintele Senatului Românieişi preşedintele Institutului Aspen România
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
