Statistica a confirmat: în august preţurile au scăzut din nou. Pentru a treia lună consecutiv. O premieră.
Unele voci au exclamat: deflaţie! Exagerând, desigur. Pornind de la adevărul că preţurile au scăzut trei luni, una după alta. Aşa este. Numai că o cheie este esenţială: dinamica pe 12 luni. Rata de 4,25 la sută indică o creştere lentă, mult mai lentă, dar nu o scădere a preţurilor.
Tabloul mişcării preţurilor în România, aşa cum arată acum, are o semnificaţie puternică. Fiindcă înainte de 2008, ani de zile, cot la cot cu multe alte ţări europene şi cu America, am importat dezinflaţie din Asia, îndeosebi din China şi din India. Începând din august 2007 însă importăm inflaţie.
Noi, în România, am trecut prin mai multe cicluri ale mişcării preţurilor. Scumpirile din 1991-1993 au determinat o schimbare de direcţie în dinamica inflaţiei. S-a declanşat o spirală periculoasă. Au fost majorate preţurile mai multor produse legate de fluxul ţiţeiului, între care energia electrică, benzina şi motorina. Inflaţia şi-a pierdut calmul. S-au adăugat apoi anticipările inflaţioniste. Psihoza a zgândărit continuu inflaţia şi i-a dat noi impulsuri.
După 1994 însă, pe fondul unor politici monetare inspirate, inflaţia a pierdut continuu din altitudine. După ce, în 1993, bătuse toate recordurile: 300 la sută… Dar rata anuală de 300 la sută, din 1993, încheia un ciclu: trei ani de urcare neîncetată a spiralei preţurilor, într-un joc cu trei cifre. Din '94 a început un alt ciclu. Inflaţia a coborât continuu, fiind exprimată prin două cifre.
Inflaţia îşi continua totuşi cursa, împovărând bugetele de familie şi economia cu preţuri încă prea mari. Ce avea să fie mai departe? Un timp, preţurile s-au mişcat în sus şi în jos. De multe ori, chiar de foarte multe ori au intervenit schimbări radicale de la un an la altul. Sau de la o lună la alta. Pentru că am avut parte fără încetare de un adevărat zig-zag inflaţionist. Din 2000 însă, an de an, preţurile s-au calmat. Am trecut printr-un lung proces de dezinflaţie, cu rate având o singură cifră. Un al treilea ciclu, care a durat şapte ani şi jumătate. Dar în august 2007, parcă pe neaşteptate, inflaţia s-a întors. A reînceput să-şi facă de cap spirala preţurilor.
În primăvara lui 2007 rata anuală a mişcării preţurilor cobora şi noi gândeam că, în materie de inflaţie, ce a fost greu cu adevărat a trecut. Dar n-a fost să fie aşa. Criza imobiliară din America îşi arăta colţii şi sondajele de la noi situau deja inflaţia pe primul loc, înainte de şomaj şi de recesiunea economică, între motivele de frică ale românilor. Iar produsele a căror scumpire sensibilizau în cel mai înalt grad populaţia, provocând nevroze generalizate, erau pâinea, legumele, uleiul, laptele, curentul electric, benzina, energia termică, telefonul. Tocmai preţurile acestor produse au sărit din matcă, începând din august 2007, punând în gardă bugetele de familie. Şi determinând, pe scara economiei, un şir lung de probleme greu de rezolvat.
Apoi criza a ajuns la noi, inflaţia a luat avânt şi, în 2008, în 2009 şi în 2010 economiei şi populaţiei nu le-a fost uşor să facă faţă presiunii notelor de plată pentru facturile energetice, alimentare şi la servicii.
De ce creşteau preţurile? Două mari cauze erau determinante. Acţiunile lor, cumulate, făceau să sară acul inflaţiei. Între aceste cauze nu se aflau însă nici nivelul dobânzilor bancare şi nici cursa leu-dolar, nominalizate adeseori ca "motive obiective" ale scumpirii vieţii. Atât dobânzile, cât şi cursul de schimb au acţionat ca ancore antiinflaţioniste. Evoluţia acestor indicatori din sistemul economiei monetare au suplinit mişcările din sistemul economiei reale, unde trei mari fluxuri (consumul, producţia de bunuri şi producţia de servicii) aveau probleme de sănătate.
Şi iată că, în 2011, a început bătălia pentru ca nava inflaţiei să fie adusă într-un port liniştit. Şi să fie ţinută acolo.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
