Opinii

Opinie Adrian Vasilescu: Suferinţele creşterii plus

Autor: Adrian Vasilescu

08.02.2011, 23:55 12

Avem nevoie în acest an, ca de aer, de o creştere economicăplus. Până unde ar putea urca PIB-ul României? Prognoza oficialăindică un procent şi jumătate. Rămâne de văzut dacă va fi sau nuatinsă această ţintă modestă.

O ţintă de creştere plus, în 2010, s-a dovedit de neatins. Deşiproducţia industrială a crescut cu peste 5 la sută, iar serviciilede piaţă prestate către populaţie cu 13,7 la sută. Unde ne-ampoticnit? După ce s-a prăbuşit piaţa imobiliară, lovind puternic însectorul construcţiilor, a scăzut consumul în toate sectoarele încare ne-am bazat, din 2004 până în 2008, pe bani împrumutaţi dinbănci: automobile şi bunuri de folosinţă îndelungată. Apoi a scăzutconsumul în general. Şi au scăzut investiţiile.

Aşa că acum, în 2011, nu avem de ce să râvnim la o creştere maimare de plus 1,5 la sută, fiindcă n-o vom avea. Deşi ştim exact căplus 1,5 la sută e puţin. Numai că, după ce se va trage linie lasfârşitul anului şi vom înregistra o creştere de 1,5 la sută, vomspune mulţumesc şi pentru atât.

Un PIB mai mare cu 1,5 la sută, ca să-l obţinem în 2011, va fifără îndoială o sursă de mari probleme. Mai ales că anul 2011urmează după doi ani ce s-au încheiat cu creştere negativă. De undeplecăm? De la suferinţele creşterii minus, desigur.

Suferinţele cele mai mari le-au îndurat salariaţii plătiţi dinbugetul de stat. Totodată, s-a ajuns la cronicizarea unei boligrave: pentru că economia a produs bani puţini,

s-au restrâns fără încetare cheltuielile pentru spitale, pentruşcoli, pentru ordinea publică. Plus cele pentru investiţii îninfrastructură.

Bugetul se construieşte pe trei piloni: PIB, inflaţie şi curs deschimb. Cu un PIB mai mic în 2009 şi în 2010, am ajuns inevitabilla o reducere a încasărilor bugetare din impozitele pe profit. Aşacă degeaba a crescut taxa pe valoarea adăugată. Diferenţa ar puteafi acoperită, în 2011, numai din venituri suplimentare. Dar multeîntreprinderi, private, îndeosebi din industrie, îşi întorcbuzunarele pe dos ca să vadă şi Ministerul Finanţelor că suntgoale. Cu ce să plătească? Aflate de doi ani la reanimare, aşteaptăacum o relaxare a fiscalităţii.

Greu este şi pentru întreprinderile statului, care s-au obişnuitsă întindă mâna la buget. Aşa au supravieţuit ani în şir. Acum numai merge cu susţineri bugetare. Monopolurile de stat, înprincipal, văzând că bugetul a încetat să mai fie o vacă de muls,au întors foaia. Subvenţia şi-o "încasează" singure, prin neplatadeliberată a contribuţiilor. Toate guvernele s-au lovit de acestecetăţi industriale ţâfnoase, ai căror salariaţi se pot înfierbântarepede şi bloca şosele, căi ferate, procese de producţie. Normal arfi ca statul, proprietarul acestor întreprinderi, să le someze: orise adaptează concurenţei şi competitivităţii, ori dispar prinfalimentare. Nu se întâmplă însă aşa decât în cazuri excepţionale.Statul-proprietar e confuz: nici nu le dă bani întreprinderilor cupierderi să-şi acopere ineficienţa, nici nu aruncă acesteîntreprinderi în apele adânci ale pieţei şi ale concurenţei săînveţe să înoate.

Acum, în 2011, dacă vrem într-adevăr creştere plus, trebuie săînceapă urcuşul: nu doar al producţiei industriale, ci şi altuturor producţiilor. Dar asta ar însemna ca de la suferinţeledescreşterii să trecem la suferinţele creşterii. Căci României nu-itrebuie acum un PIB cu plus şi atât… Îi trebuie un PIB care săexprime plusuri cantitative bazate pe o nouă calitate. Dar fărărestructurări în economia reală, unde se află cheia problemei, s-armenţine mai departe indiferenţa faţă de competitivitate: o boalănepermis de mult lungită. Plus "încăpăţânarea" de-a continua să sepună accent - inclusiv în producţia de export - pe cantitate. Fărăastfel de salturi, în primul rând calitative, niciun fel dealchimie nu ne salvează. Iar elixirul creşterii plus timp de câţivaani în şir, atât de mult visat, nu ne va oferi şi elixirulbunăstării, pentru o parte semnificativă a populaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO