Statistica a venit ieri cu detalii privind PIB-ul din trimestrul al doilea şi din primul semestru. Merită să le analizăm.
O faţă a PIB-ului exprimă optimism. Vedem că, în vreme ce de criză încă n-am scăpat, comunicatul INS ne dă speranţa că i-am pus punct recesiunii. Plecând de aici, societatea românească trebuie să pună repede pe roate consolidarea creşterii economice mizând pe mai multă eficienţă şi pe mai puţină inflaţie. Începând, bineînţeles, cu restructurarea balanţei comerţului cu străinătatea. Şi care, ca orice balanţă, are două talere. Pe unul cântărim exporturile. Pe celălalt, importurile. Din ianuarie până acum, timp de mai bine de un semestru, ritmul de creştere al exporturilor (de 14,7%) l-a depăşit pe cel al importurilor - de 11,2%. E o cale bună. Dar drumul e lung.
Desigur, plusul de 0,3 la sută din primul semestru (seria ajustată sezonier) ar putea fi socotit o temelie prea puţin solidă pentru consolidarea creşterii economice. Seria brută însă - cu alte cuvinte conexiunea inversă - este de 1,6 la sută. O valoare ce justifică optimismul.
Cealaltă faţă însă exprimă pesimism. Fiindcă nu-i de ajuns să avem un PIB cu plus şi atât. Economia noastră nu asigură oferta de bunuri şi de servicii care să corespundă nevoilor ţării. Un avânt economic sănătos, care fireşte că s-ar regăsi în consum, va pleca numai de la o nouă ofertă de bunuri şi servicii. Fapt ce implică grăbirea reformelor structurale. Dar economia rămâne datoare societăţii cu acea ofertă de bunuri şi servicii pentru piaţa internă care să corespundă unor exigenţe sporite.
Problema cardinală este că n-am scăpat de rate negative şi că munca încă nerestructurată (şi deci neperformantă) ne mai dă dureri de cap. Semnul minus însoţeşte mai mulţi indicatori din tabloul PIB-ului: construcţii, consum final efectiv, formarea brută de capital fix (investiţii). Bine ar fi ca bolile economiei româneşti, care se regăsesc în aceste cifre negative, să fie analizate în profunzime. Numai aşa le vom putea cunoaşte mai bine dimensiunile, specificul, cauzele. Pentru a le afla leacurile, fireşte.
Dintre toate aceste boli - cele mai multe fiind duse pe picioare de economie - două obsedează astăzi cu deosebire societatea noastră: câştigurile din muncă şi recompensele sociale. Obsesiile provoacă emoţii, iar emoţiile, de cele mai multe ori, deformează realitatea şi conduc la soluţii lipsite de raţionalitate. Ar fi deci timpul ca unei mari părţi a societăţii noastre să i se scoată din cap ideea (ori speranţa) că ar putea să existe o cale către un stat generalizat al bunăstării, care să aibă grijă de toţi cetăţenii ţării, de la copii la bătrâni, în egală măsură. Aşa ceva este o iluzie.
Un stat al bunăstării, conturat într-o viziune idilică, nu-i decât rodul unei imaginaţii de tip populist. În realitate, radicalizarea reformelor structurale este calea unică. O cale strâns legată de regenerarea muncii. Doar un astfel de proces, care să încurajeze şi să stimuleze competiţia în economie, libera iniţiativă, asumarea riscului în locul delăsării, ne-ar aduce un alt nivel al câştigurilor din muncă şi alte recompense sociale. Căci bunăstarea aşteptată n-o vom putea obţine decât prin muncă performantă. Numai aşa, după ce va trece criza, mase tot mai mari ale populaţiei vor putea aspira la case confortabile, la hrană îndestulătoare şi sănătoasă, la condiţii bune de îngrijire a societăţii, de educaţie. Dar toate aceste lucruri nu pot să cadă din cer. Ele trebuie să fie înfăptuite pe pământ. Or, aici, pe pământ, nu-i nici drept şi nici posibil să primească la fel cei din tribune şi cei care, în arenă, prin munca, iniţiativa şi riscul lor, asigură banii necesari societăţii. Numai competiţia poate să decidă cât primeşte fiecare, prin "jocul" pieţei.
Deocamdată, bunăstarea visată e departe. Dar trebuie să găsim repede drumul către ea. Iar atât de mult aşteptata consolidare a creşterii economice nu poate întârzia dincolo de trimestrul al patrulea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
