Creşterea puternică a exportului în primul trimestru al acestui an este poate cea mai bună ştire economică. Nu numai cifra îţi ia ochii (plus cca 500 milioane euro faţă de Q1 din 2012), ci şi faptul că a avut loc în condiţiile în care economia zonei euro nu o duce mai bine. Expansiunea exportului este însoţită de o scădere a importului (cca 350 milioane euro faţă de Q1 din 2012), care indică substituirea unor importuri. O explicaţie adiţională ar fi dificultăţi în finanţarea unor importuri de completare. Este de remarcat totodată avansul producţiei industriale, care a susţinut exportul în aceste luni.
Însă o ştire este în contrast cu dinamica PIB-ului: încasări fiscale inferioare celor programate, cu o scădere semnificativă a încasărilor din impozitul pe profit (-25%). În mod normal, când PIB-ul creşte ar trebui ca încasările bugetului să avanseze şi ele. Evoluţia în direcţii diferite merită atenţie.
Criza, peste tot, se vede în necazuri ale întreprinderilor. Aceste necazuri înseamnă şi dificultăţi în finanţarea activităţii. Supraîndatorarea a numeroase firme (evocată de bancheri, care parcă uită că împrumuturile nu „au căzut din cer“) sporeşte costul finanţării şi înclinaţia firmelor de a încetini plăţile; adică propensiunea de a plăti la timp scade. Intervine şi „capcana lichidităţii“, o preferinţă exacerbată pentru deţinerea de lichiditate, mai ales dacă inflaţia este foartă scăzută. În aceste împrejurări întâlnim fenomenul arieratelor, care priveşte întreaga economie, nu numai relaţia între bugetul public şi companii private. Adesea, probabil şi datorită modului în care acest fenomen este examinat în acordurile cu instituţii internaţionale, accentul cade pe creanţe neonorate de bugetul public.
Trebuie remarcat însă că arierate se produc masiv şi în relaţiile dintre companii private, că există creanţe ale statului faţă de firme private. De exemplu, la finele lui decembrie 2011 plăţile restante în economia autohtonă se ridicau la cca 110 miliarde lei, din care aproape 82 miliarde (adică cca 80%) aparţineau sectorului privat. Privind restanţele peste un an, companii de stat erau vinovate pentru 4.575 miliarde lei, în timp ce cele private aveau de onorat obligaţii de cca 18 miliarde lei (date ale MFP). Tot la finele lui 2011, arieratele bugetului consolidat erau ceva peste 4 mld. lei, în timp ce arieratele firmelor private faţă de buget erau de cca 12 miliarde lei.
Ce vreau să spun este că o caracteristică a recesiunii economice, cu atât mai mult a uneia foarte adânci, este ca plăţile să încetinească în tot corpul economiei, ca creditele neperformante ale băncilor să se mărească, fie şi în mod diferenţiat.
Şi aceasta se întâmplă peste tot, chiar şi acolo unde disciplina de plată ai zice că este ireproşabilă. Se cuvine să facem distincţie între plăţi restante (încetinite în mod deliberat) şi incapacitate de plată rezultată din dificultăţi temporare, fie din ineficienţa, uneori de natură structurală. Dincolo de indisciplina financiară şi ineficienţa cronică, arieratele sunt o formă de credit sălbatec, care exprimă suferinţele unei economii, ale întreprinderilor care o compun, când se confruntă cu şocuri puternice, când realocarea de resurse este dificilă.
Să ne întoarcem la cazul României. De pildă, potrivit datelor Consiliului Fiscal, arieratele companiilor private, ca pondere în PIB, au crescut de la 10,30% la 14,30% în intervalul 2008-2011. Spre deosebire, în perioada 2002-2008 plăţile restante ale sectorului privat s-au înjumătăţit aproape scăzând de la 21% din PIB în 2002. Această dinamică în sens invers este grăitoare privind influenţa „ciclului economic“ deşi criza profundă de acum schimbă datele ciclului. Tot în intervalul 2008-2011 arieratele companiilor de stat, ca pondere în PIB, au crescut de la 3,40% la 4,44% (trecând printr-un vârf de 5,36% în 2010). Deci, plăţile restante ale companiilor de stat au scăzut în 2011 faţă de 2010, o tendinţă continuată şi în 2012. Dar nivelul din 2008 al plăţilor restante în sectorul de stat a fost un minim faţă de cota de 12,70% din PIB în 2002. Iar ciclul economic şi-a spus cuvântul. Arieratele bugetului consolidat au crescut şi ele în intervalul 2008-2011. Este probabil ca situaţia plăţilor în economie în 2012 să nu se fi îmbunătăţit având în vedere mersul creditării. Evoluţia creditelor neperformante ale băncilor oferă un indiciu în acest sens: în ansamblu crescuseră la peste 18% din PIB la finele anului trecut, de la 14,30% în 2011 (în 2009 nivelul fiind de cca 8% şi în 2008 de 2,80%!). Băncile şi-au redus expunerea faţă de gospodării şi companii în anii de criză. Chiar dacă aceasta ar însemna o reechilibrare a portofoliilor şi o obligare a clienţilor de a-şi diminua îndatorarea excesivă, ajustarea este foarte dificilă şi se reflectă în restanţe de plată. Este foarte greu pentru o economie să crească când creditarea scade, când piaţă de capital este firavă.
Sunt de imaginat situaţii ale unor întreprinderi în care să se fi menţinut un nivel de producţie, sau chiar să fi sporit, în condiţii în care profitul a scăzut. De aici rezultă un impact negativ asupra plăţilor făcute către bugetul statului pe filiera impozitului pe profit şi nu numai. Se poate emite o supoziţie privind un posibil efect al lanţului arieratelor din economie asupra înclinaţiei spre export a întreprinderilor. Dacă non-plăţile (arierate) cresc şi dacă creditul bancar este tot mai greu de accesat — adică dacă firmele au acces mai dificil la lichidităţi a?? apare un stimulent pentru companii să îşi orienteze vânzări către exterior, către pieţe de unde plăţile se fac mai bine, fără sincope. Apare astfel o primă pe lichiditate, pe plata la timp, ce poate compensa un profit mai mare pe hârtie, dar care este nesigur. Această primă pe lichiditate poate influenţa geografia exporturilor. Vedem, de altfel, că schimburile economice externe ale României au cunoscut o diversificare în ultimii ani, cu o orientare către regiuni din afara UE. Această reorientare nu este o întâmplare. Ea rezultă, deci, din interesul pentru regiuni cu creştere economică mare cumulat cu dorinţa de a scăpa de plăţi neonorate la timp.
Una peste alta, mersul creditului foarte greoi în economie, extinderea arieratelor, creşterea preferinţei pentru lichiditate, explică încasări fiscale inferioare - dincolo de sistemul defectuos de colectare, de corupţie, de deturnarea banului public, de evaziune fiscală şi „ascunderea” profiturilor. Avem aici o dovadă că economia nu o duce mai bine, deşi PIB-ul este probabil să înregistreze o creştere de cca 2% în acest an (având şi un an agricol relativ bun). Ce este de făcut? Trebuie să fie combătută risipa şi hoţia din companii de stat şi trebuie să fie uşurat accesul firmelor bune la creditare. Mingea este aici în terenul bancherilor. Statul poate promova linii speciale de finanţare de la BERD, BEI, etc. Piaţa de capital poate deveni un vehicul de finanţare pentru întreprinderi care nu se tem de transparenţă, care acceptă listarea. Clarificarea statutului Rasdaq ar ajuta în acest sens. Problema întreprinderilor mici şi mijlocii este mai acută, ele fiind dezavantajate în raport cu companii mari. Fonduri europene au un rol cheie în a suplimenta lichidităţile în economie; ele se adresează, în nu puţine situaţii, IMM-urilor.
Perpectiva economiilor europene se va complica dacă va avea loc creşterea ratelor de dobândă. Chiar dacă ar începe peste Ocean, şocul s-ar simţi şi în Europa. De aceea, trebuie să îndreptăm acasă ce se poate, să încercăm să limităm stricăciuni colaterale, atât cât este posibil. O protecţie faţă de noi şocuri este un acord nou cu FMI, care ar avea şi rolul de a corecta şi disciplina politici interne.
Daniel Dăianu este consilier onorific al primului ministru, fost ministru de finanţe
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 17.06.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
