Avem un nou aranjament pe doi ani cu FMI, care este sprijinit deComisia Europeană şi Banca Mondială. Noul acord urmăreştecontinuarea consolidării fiscale, a reformelor structurale, care săajute asanarea finanţelor publice şi o creştere durabilă.
Se pune accent suplimentar pe sectorul companiilor mari de statcare, potrivit estimărilor, cauzează un deficit cvasi-fiscal de cca0,5% din PIB. Chestiunea arieratelor, mai ales la nivelulautorităţilor locale, rămâne una deschisă. Acordul poate fi judecatşi prin prisma posibilităţii de a disciplina politica economicăîntr-o perioadă marcată de competiţia electorală şi promisiuni cedepăşesc putinţele economiei, într-un context internaţional care nueste scutit de incertitudini şi pericole majore; şi poate fijudecat în raport cu implicaţiile reformei guvernanţei economice înUE, ale aderării României la Europact. În acord se spune că Românianu va avea probleme de rambursare a creditelor externe, având învedere corecţia deficitelor externe şi consolidarea fiscală, stoculdatoriei publice, nivelul rezervelor valutare, revenirea probabilăla o rată de creştere de peste 4% începând cu 2012, dinamicaexporturilor etc. Aş adăuga evoluţia marjelor la obligaţiunilesuverane româneşti, ce oscilează acum în jurul a 200 puncte de bazăfaţă de cotaţiile obligaţiunilor germane. Sunt însă aspecte care nusunt sau sunt insuficient tratate în Acord.
Pornesc de la o constatare pe care o validează şi FMI în opticasa oficială de acum şi anume că fluxuri de capital pot fidestabilizatoare. Liberalizarea contului de capital (propovăduităde FMI mulţi ani la rând) este o condiţie a apartenenţei la UE.
Diferenţiale mari de randamente între ţări din UniuneaMonetară(UM) ca şi între economii avansate şi economii emergentedin Europa centrala şi de răsarit au favorizat mişcari speculative,o alocare a resurselor către sectoare de non-tradeables (bunuri şiservicii exportabile şi care pot înlocui importul), formarea debule speculative. Mai devreme decât s-ar fi aşteptat unii seobservă o reluare a fluxurilor de capital volatile către ţări dinafara zonei euro, intre care şi România - ceea ce se simte înpresiuni de apreciere a monedelor locale. Opinia mea este căAcordul ar fi trebuit să fie însoţit de o analiză a acesteisituaţii cu soluţii de intervenţie. Mai ales că şi ComisiaEuropeană, în ipostaza de gardian al Tratatului, al actelorlegislative ale Uniunii, ar trebui să prevada mijloace decontracarare a unor fluxuri destabilizatoare. Ar trebui sa fieimplicata prin recomandari si Banca Centrala Europeana, ca piloncheie al noului dispozitiv de monitorizare si prevenire ariscurilor sistemice.
Acordul spune ca deprecierea in termeni reali a leului (decca. 15%%), dupa izbucnirea crizei, a ajutat competitivitateaeconomiei favorizand corectia deficitului de cont curent (desi aicia contat, cred, mai mult inghetarea finantarii importurilor). Cifreestimative (din Acord) privind deficitele pentru anii ce vin prevado situare in preajma lui 5-6% din PIB, ceea ce, daca am aveafinantare prin investitii straine directe ar fi linistitor. Daraceasta este o ipoteza. Intrucat, daca finantarea autonoma ar fianemica situatia s-ar complica prin nevoia de indatorare. Si cummediul international va fi caracterizat de "evictiune" din parteatarilor mari (care se indatoreaza ele insele) si a multorcorporatii, putem asista la un scenariu mai putin favorabil pentruRomania. Cam asa ceva ia in calcul Acordul cand prevede linii definantare care sa fie accesate la nevoie. Nivelul cursului deschimb, politica de curs, prezinta relevanta si dintr-o perspectivaomisa in Acord. Drept este ca nu poti pretinde de la un asemeneaaranjament (care este axat pe consolidare bugetara) sa examinezeintreaga gama de probleme cu care se confrunta politicaeconomica.
Pe de alta parte, daca discutam despre deficitecvasi-fiscale, companii de stat, competitivitate, cresteredurabila, nu ai cum sa ignori impactul cursului de schimb asupraalocarii resurselor. Aici avem de-a face cu doua aspecte: unulstatic, care priveste un nivel al cursului ce asigura corectia unuidezechilibru la un moment dat; si un aspect dinamic, careexamineaza relatia intre curs si evolutia deficitelor externe. Siapele se despart in analiza normativa (in fucntie si de filosofiaeconomica imbratisata). O abordare poate judeca cursul de schimbmai mult ca un efect al miscarii economiei; ceva de genul: dacaexista castiguri de producitivitate cursul se poate aprecia faraprobleme fiind totodata supus exagerarilor conjuncturale(fenomenului de overshooting).
O alta abordare vede cursul de schimb ca un instrumentprin care se utilizeaza preturile relative interne (ale bunurilorsi serviciilor) pentru a stimula productia de tradeables. A douaabordare ar implica ca aprecierea in termeni reali a cursului safie intarziata in mod deliberat fata de castiguri de productivitatedin economie. Astfel, alocarea resurselor ar fi stimulata catrezona tradeables (de exemplu, a doua abordare nu ar fi tolerat oapreciere a leului sub 4, asa cum s-s-a intamplat in anii 2006-2008cand s-a ajuns pana la 3,2 lei pentru 1 euro. Din pacate,conditionalitatile aderarii la UE au creat un mare handicap pentrupolitica BNR de contracarare a supra-aprecierii).
Exista o experienta mondiala care arata cum au procedattari ce au avut politici de succes in dezvoltareaindustriala/economica. A se vedea si studiile lui Dani Rodrik siale altor economisti in acest sens. Nu sunt orb fata de argumenteca: pentru o tara in UE este mult mai greu sa practice politiciactive in conditiile "pietelor unice" si ale regulilor deconcurenta/ajutor de stat; cine sa isi asume subventionareaimplicita a unor sectoare in cazul in care politica nu darezultatele scontate; cum sa fie configurat mix-ul de politici candrestrictiile sunt formidabile pentru o tara din UE (inclusiv prinliberalizarea contului de capital) si cand gradul de euroizare esteinalt. Dar chestiunea ramane de examinat.
Pentru ca am amintit mai sus euroizarea, nicaieri in Acordnu se mentioneaza cai prin care sa fie combatut acest fenomen inconditiile date (adica ale unei tari din UE). Daca Romania ar fiaproape de aderarea la zona euro ar fi inutil sa se explorezeasemenea cai. Dar orizontul de timp realist s-a indepartat si chiarBNR este preocupata de a gasi modalitati pentru combatereacreditului in valuta (care este stimulat de aprecierealeului).
Cand vorbim despre alocarea resurselor in economie nupoate fi ocultata problema carentelor modelului de crestereeconomica. Exista studii elaborate la FMI, la Banca Mondiala, inthink-tank-uri din Europa (vezi si "Whither growth in central andeastern Europe, Bruegel, 2010) care au constatari fara echivoc dinacest punct de vedere. Si este surprinzator ca Acordul nu facereferire la aceasta problema, mai cu seama ca prognoza folositamerge pana in anii 2015-2016. Citind documentele Acordului am avutchiar sentimentul unui "disconnect" (deconectare) intre ideivehiculate in esaloane superioare ale Fondului (vezi si luari depozitie ale economistului sef Olivier Blanchard) si matriceaconceptuala folosita. Intrucat Acordul nu pare a respira tinandcont de experienta ultimelor doua decenii pe mapamond si exigenteleperioadei istorice in care intram. Romania are nevoie deconsolidare fiscala intr-o era dominata de austeritate si reformastatului asistential. Dar numai aceasta nu poate ghidona mersuleconomiei in viitor. De pilda, Acordul nu vorbeste despre rolulbancilor in alocarea resurselor catre zona de tradeables sidezvoltarea infrastructurii. Aceasta chestiune merita o atentiespeciala daca se tine cont de relatia intre creditarea din anii2004-2008 si formarea bulei speculative.
Cand in Europa si SUA se vehiculeaza teze privindconstitutirea de entitati bancare care sa finanteze infrastructura,dezvoltarea unor sectoare industriale cu atat mai mult are temei sadiscutam despre viitorul sistemului bancar in tari din UE care aude surmontat decalaje economice considerabile. A puncta importantafondurilor europene este insuficient in acest sens. Si nicicreditele de la BEI si BERD nu sunt, cred, indeajuns. Este desalutat capitalizarea suplimentara recenta a CEC, care s-a facutprobabil din profit. Dar CEC are nevoie de capital propriusubstantial marit, ce ar trebui sa vina din fondurieuropene.
Replica de la Bruxelles si din alte capitale europene, caar fi generata concurenta neloiala, este hilara. In toate tariledin UE statul, sub o forma sau alta, a sprijinit bancile. Nu maisubliniez ca CEC are o vocatie pentru prezenta in mediul rural. SiEximbank trebuie sa se implice mai mult in finantarea economiei; arputea chiar sa devina o banca pentru dezvoltare si export. Artrebui sa ne gandim si la prezenta in Romania a unei/unor bancicooperatiste, care sa sprijine agricultura. Daca nu vom reusi saconstruim o politica publica cu alonja si vana economia noastra vafi un simplu apendice al economiilor mari din Uniune, cu plusurilesi minusurile lor. Daca statututul de "apendiceÕ ar garantaconvergenta economica si bunastarea compromisul ar fi acceptabil.Dar este aceasta cale sigura?
Privind nivelul resurselor investite in economie Acordulilustreaza scaderea formarii brute a capitalului de la peste 31%din PIB in 2008 (anul premergator izbucnirii crizei) la cca 26% in2010. Daca admitem ca o corectie in alocarea resurselor estenecesara o scadere a acestui indicator, pe term scurt, eraanticipabila. Indicatorul ar fi putut sa nu scada drastic daca amfi inregistrat o crestere exploziva a absorbtiei de fondurieuropene, ceea ce era totusi irealizabil. Dar pana in 2016 seprevede o revenire la numai 27,5% din PIB. Este mai bine sainvestesti mai putin si mult mai eficient decat sa irosestiresurse. Dar cifra estimata pentru 2016 include si fonduri europenesi, de-a lungul a 5-6 ani, ar trebui sa imaginam modificaristructurale/calitative in procesul investitional. Fiindca, laaceeasi structura si calitate a investitiilor economiile careinvestesc mai mult au un avantaj competitiv. Adaug ca cifreleestimate privind absorbtia fondurilor europene nu denota salturi decare avem nevoie. Pentru 2011 ar urma sa absorbim echivalentul anumai 1,6% din PIB; un salt ar fi in 2012 cand am absorbi 2,4%).Dar sa retinem ca anual, Romania, transfera catre bugetul UE cca 1%din PIB-ul ei, deci aportul net de fonduri UE nu esteimpresionant.
Textul acordului remarca nevoia de a ameliora colectareaveniturilor fiscale si face referire la asistenta tehnica in acestdomeniu fara insa sa reliefeze cauze ale starii mai mult decatprecare in acest domeniu. Exista o analiza a Consiliului Fiscalcare arata, intre altele, gradul deplorabil de colectare a TVA lanoi (inclusiv fata de Bulgaria). Ma asteptam ca expertii Fonduluisi ai Bancii Mondiale sa treaca de faza asistentei tehnice (care serepeta de la un acord la altul...) si a evocarii luptei contrabirocratiei. Situatia veniturilor fiscale din Romania (care estecea mai rea in UE) reclama o analiza mult mai temeinica si masuriin consecinta. De retinut ca plusul de venituri fiscale prevazutpentru 2011 fata de 2010, de cca 0,5% din PIB, mizeaza pe TVA-ulmarit ( care ar trebui sa aduca 8,5% din PIB venituri fiscale inanul acesta, fata de 7,6 in 2010). Adica, s-a recurs la crestereabrutala a unei taxe, care aduce venituri semnificative, dar unde,unde in mod paradoxal, colectarea este extrem de deficitara.Aceasta situatie exprima o evaziune fiscala de mari proportii.Cresterea veniturilor fiscale este o provocare extraordinara pentrueconomia autohtona. Daca am avea o stare cat de cat normala inacest domeniu (fie si la nivelul inferior al scalei din UE) siexcluzand efectul fiscalizarii agriculturii tot ar trebui sa avem3-4 procente din PIB in plus, ceea ce ar insemna enorm pentrubugetul public, pentru investitii in educatie si alte bunuripublice.
Staff-ul FMI, dar si alte voci in tara si din afara,exprima indoiala fata de pertinenta formarii a doua companii mariin productia de energie. Avem in Romania o experienta nefasta cugestionarea companiilor de stat si vinculatii politice dintre celemai pactoase. Dar argumentatia care priveste sectorul energetic cao simpla aglomerare de active dintre care unele sunt bune si altelerele este defectuoasa. Adica sa le vindem pe cele bune, oricare arfi pretul si "gaurile negre" sa fie inchise.
O economie nationala nu este un simplu portofoliu deactive! Lucrurile sunt mult mai complicate, prin interdependente,sinergii, aspecte de natura sociala si costuri ale realocarii defactori de productie, etc. Am mai primit sfaturi de la institutiifinanciare privind sectorul energetic in prima decada a tranzitiei,care s-au dovedit eronate. In plus, piata energiei nu este chiaratat de libera precum o vad unii fiind dominata in Europa degrupuri mari; ea trebuie sa fie judecata si prin prisma intereselorstrategice ale economiei nationale. Ce pare rational pentru o firmaprivata nu este prin definitie pozitiv si pentru economie inansamblu. Privatizarea poate ajuta, dar nu este, automat, orezolvare desteapta. Nici nu este de inteles cum apare in Acordenumerat Petrom (care este controlat de OMV) ca avand nevoie de uninvestitor strategic. Oricum, sa vinzi 10% din participatiaminoritara la aceasta companie cand titeiul devine o marfa tot mairara este o nerozie. Nu asa se acopera eventuale gauri alebugetului. Romgaz este bine sa ramana o companie destat.
DanielDăianueste profesor de economie, fostministru de finanţe
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
