Pe plan mondial evolutiile sunt departe de a fi linistitoare. Desi programul de sprijin al sistemului financiar, in valoare de 700 de miliarde de dolari, a fost aprobat in Statele Unite, pietele financiare nu s-au calmat. Indicii bursieri se prabusesc, atingand valori de acum patru cinci ani in Asia, ca si in Europa si in Statele Unite. Institutii financiare dintre cele mai puternice pana de curand sunt acum in pragul colapsului si nu cred ca este cineva care sa poata spune cu adevarat care dintre acestea sunt insolvabile si care sunt doar ilichide, datorita panicii care se raspandeste fulgerator.
Una dintre masurile discutate in tarile Uniunii Europene pentru a limita panica este cresterea valorii pana la care sunt asigurate economiile depuse in banci. Recomandarea la nivel de Uniune este de a majora plafonul de la 20.000 la 50.000 de euro, dar unele tari au mers mult mai departe, garantand totalitatea depozitelor (Irlanda, Grecia, dar si Germania).
Inca nu este clar cat de puternic vor fi afectate productia si consumul din tarile lumii, dar previziunile nu sunt deloc linistitoare. In unele tari ale Uniunii Europene recesiunea este deja recunoscuta oficial, ca urmare a scaderii productiei timp de doua trimestre consecutiv. Lucrurile nu se vor opri aici, iar analistii apreciaza tot mai mult ca si tarile emergente, inclusiv Romania, vor fi afectate de aceste evolutii. La noi calcaiul lui Ahile este de departe nivelul foarte ridicat al deficitului extern. Ne place sau nu ne place, dar realitatea este ca Romania consuma cu mult mai mult decat produce. Echilibrul s-a rupt in anul 2007, intr-un moment in care euforia postaderare la UE, intrarile masive de capital strain si incapacitatea guvernului de a gestiona situatia creata au dus la o crestere exagerata si cu totul nesustenabila a salariilor. Dezechilibrul a putut fi mascat atat timp cat intrarile de capital strain au sustinut cursul leului, iar decalajul dintre productie si consum a fost acoperit prin deficit extern mai mult decat prin inflatie si deprecierea leului.
Criza internationala fara precedent in ultimii 80 de ani pare insa sa ne aduca cu picioarele pe pamant. Leul se depreciaza, chiar in conditiile in care dobanzile de pe piata interna sunt foarte ridicate. Bursa de la Bucuresti, atat cat a mai ramas, se duce de rapa. In mod evident, o parte a acestei evolutii poate fi pusa pe seama miscarilor de capital la nivel international, nu neaparat legate de datele fundamentale ale economiei romanesti.
Exista totusi o tendinta pe plan intern, cu totul deconcertanta, care poate arunca in haos, in scurt timp, intreaga economie nationala. Ma refer, bineinteles, la cresterile salariale. Ceea ce se intampla la noi in momentul de fata pare desprins dintr-un roman al lui Kafka: in timp ce lumea intreaga se zbate pentru a diminua proportiile unei crize care se arata tot mai ampla, Parlamentul Romaniei aproba, entuziast si cu unanimitatea voturilor, o crestere salariala cu 50% pentru o importanta categorie sociala, ceea ce declanseaza (o fi ceva surprinzator aici?) un incredibil val de revendicari salariale din sectorul public.
Mass-media a aratat, pe drept cuvant, cat de mare este raspunderea guvernului pentru situatia la care s-a ajuns. N-as avea de remarcat decat ca sirul pomenilor electorale nu a inceput acum, ci inca din prima parte a anului 2007, de cand guvernul a tot aprobat majorari halucinante ale salariilor in sectorul public si ale pensiilor, in timp ce ministrii cabinetului ne asigurau doct cat de judicios a fost cantarit totul.
In treacat fie spus, pe langa toate celelalte, in ultimii ani s-a ajuns si la o serioasa decorelare a salariilor. Astfel, in administratia publica castigul mediu net a ajuns cu aproape doua treimi mai mare decat cel mediu pe economie - situatie neintalnita in vreo alta tara civilizata, unde, in mod normal, administratia publica are un nivel al veniturilor mai scazut decat cel mediu, compensand astfel siguranta locurilor de munca. In acelasi timp, la noi invatamantul se plaseaza putin peste nivelul mediu, in timp ce sanatatea este chiar mai jos de acest nivel, ceea ce explica hemoragia dramatica de cadre medicale. Aceste cifre arata ca avem probleme serioase in sistemul de salarizare din tara noastra, chiar daca, in unele situatii, realitatea cifrelor ne duce la concluzii departe de cele ale liderilor de sindicat.
In toata aceasta nebunie, guvernul pare sa fi inteles, in sfarsit, dimensiunea butoiului cu pulbere la care s-a ajuns si a inceput sa actioneze in consecinta. Ramane de vazut daca va avea taria sa duca pana la capat aceasta conduita.
Exista un risc major ca jocul politic de la noi sa desavarseasca ceea ce nu a reusit criza mondiala. Cred ca daca ar prevala ratiunea, tara noastra ar putea sa sufere mult mai putin decat altele in conjunctura internationala de acum. Ma tem insa ca, daca nu se va intampla acest lucru, niciun scenariu imaginat acum nu ar putea fi la fel de dramatic ca realitatea la care am putea ajunge.
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara in cadrul BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
