La finele saptamanii trecute euro a fost cotat la cca 36000 lei si tot recent un oficial BNR a facut distinctia intre un "leul financiar" si un "leu comercial"; ea ar explica aprecierea puternica a leului prin volumul capitalurilor financiare care au intrat in economia romaneasca. Aceste fonduri fiind mai mari decat cele necesare acoperirii deficitului de cont curent leul s-a apreciat considerabil in conditiile unei flotari mai libere. In tari latino-americane, mai ales, dar si in alte zone ale globului aceasta distinctie era operationalizata prin cursuri multiple; fluxurile comerciale se decontau la un curs, iar cele financiare la un altul din dorinta de a stavili dezechilibre comerciale si speculatii financiare. Dar cursurile multiple au dezavantaje si induc efecte perverse. Pana in 1997 si in Romania au existat cursuri multiple.
Distinctia mentionata mai sus evidentiaza aprecierea leului, care contribuie la deficite externe in crestere. Nu este prima data cand abordez aceasta chestiune. Pe de o parte, aprecierea monedei autohtone este normala pentru o economie care vine din urma, care progreseaza. Dar venirea din urma reclama castiguri de productivitate. Pe de alta parte, o apreciere masiva si de durata a leului provoaca stricaciuni considerabile si submineaza stabilitatea economica daca avansul de productivitate nu este corespunzator. Unii analisti anticipeaza un euro cotat la cca 25 000 lei in preajma anului 2007 (C.Cercel de la SG-BRD). Acest rationament are un viciu major; el extrapoleaza o tendinta fara a examina sustenabilitatea ei, daca economia romaneasca va avea castiguri de productivitate care sa tina sub control deficitele externe (sa le asigure o finantare fara dificultati). Avand in vedere ca anul acesta deficitul de cont curent a ajuns la peste 7% din PIB si alte conditii fiind neschimbate, pentru a avea un euro cotat la 25000 peste doi ani -fara o deteriorare a deficitului mentionat-- ar trebui ca avansul de productivitate in ansamblu sa fie de 30-40%. Este credibil sa operam cu aceasta ipoteza? Iar argumentul unora ca avem nevoie de aprecierea leului pentru a avea convergenta reala cu UE suna ridicol cand neglijeaza un adevar cu care nu se glumeste: convergenta reala iti este data de productivtate; salariile reale, daca devanseaza productivitatea reala cauzeaza deficite nesustenabile la nivel de firma si economie nationala si se razbuna intr-o forma sau alta.
Legat de aprecierea leului sunt cel putin trei teme mari de meditatie (si actiune) pentru politica economica autohtona. Prima, daca ne putem permite o apreciere mare a leului asumand intrari masive de capital interesat, in principal, de plasamente financiare; ne putem permite o flotare "cvasi-libera" a leului cand strada pare a avea un singur sens pentru o perioada de timp importanta? Iar, daca sensul s-ar modifica la un anumit moment, dupa acumularea unor deficite externe de mari dimensiuni, nu este prea riscant ca deprecierea sa fie severa avand in vedere dualitatea sistemul monetar de la noi? Ma refer aici la riscul bilantier. De altfel, lichiditatea mare din piata interna, care a condus la sterilizari ale BNR cu dobanzi de 11-12% (fata de dobanda de referinta de cca/16%) este un indiciu ca Banca Centrala este preocupata de riscul bilantter, de cresterea asimetrica a creditului neguvernamental. Pe de alta parte, dobanzi ce scad prea rapid (ceea ce pare a avea sens in vederea diminuarii apetitului capitalului non-rezident) nu este consistent cu o politica monetara ce trebuie sa previna tensiuni inflationiste.
A doua tema priveste dialogul intre BNR si bancile comerciale. Am sentimentul ca se manifesta acum un fel de "coordination failure". BNR spera ca bancile comerciale sa cumpere valuta la cotatiile scazute actuale evitand sa sugereze vreun prag de interventie, in timp ce bancile comerciale testeaza prag dupa prag pentru a cumpara cat mai ieftin; este un joc periculos pentru ambele parti. Raman la opinia ca flotarea in Romania nu poate fi deplin libera, ca o apreciere excesiva a leului nu este buna pentru economie, tot cum nu sunt bune mari fluctuatii ale leului (volatilitate mare) -sa zicem de la o apreciere excesiva, la o depreciere masiva. Avem o economie inca rigida, cu piete insuficient organizate, cu costuri de ajustare mari. Si cum alte banci centrale folosesc "moral suation", si BNR ar trebui sa foloseasca interventii verbale care deplang variatii extreme ale cursului pe perioade scurte de timp (Cand un purtator de cuvant al BNR vorbeste de "demolarea unui mit" prin trecerea euro sub pragul de 36500 se comite o eroare, intrucat speculatorii sunt invitati sa testeze alte praguri inferioare).
A treia tema de gandire este impovararea bugetului. Analizand introducerea tintirii directe a inflatiei in Romania am semnalat ca despovararea politicii monetare de mai multe tinte se poate solda cu supraimpovararea politicii bugetare daca restructurarea economiei nu este adecvata. De altfel, BNR insasi spune ca politica monetara singura nu poate aduce inflatia la 3-4% in mod durabil,an lipsa restructurarii. Iar a miza pe aprecierea leului ca factor dezinflationist se poate dovedi o solutie vremelnica si foarte riscanta. Este drept ca Banca Centrala are costuri importante de sterilizare, dar acestea sunt,an esenta, deficite cvasi-fiscale, si trebuie judecate prin prisma unui design optim al politicii macroeconomice (care combina toate instrumentele de politica economica)
Tinta de deficit bugetar convenita cu FMI, de 0,5% (in 2005), pe fondul cresterii deficitelor externe indica rolul de reglator principal pe care-l capata bugetul public. Dar exista limite obiective in folosirea bugetului ca instrument principal de ajustare. De pilda, daca deficitele externe vor creste totusi, este realist sa imaginam bugete cu surplusuri de 1,5-2% cand presiunile viitoare pe buget se vor amplifica, iar colectarea nu s-ar ameliora dramatic? A taia tot mai mult din cheltuieli nu este posibil. Chiar daca s-ar diminua deficitele-cvasi-fiscale vizibil, trebuie gasite modalitati de a controla expansiunea creditului neguvernamental si aici bugetul public nu poate actiona; aici trebuie sa intervina Banca Centrala, prin diverse mijloace.
Politica bugetara trebuie sa sprijine dezinflatia; dar si politica monetara si cea de curs trebuie sa evite supraimpovararea bugetului. Numai asa asiguram stabilitatea durabila a economiei.
* Daniel Daianu este profesor de economie si fost ministru al finantelor
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
