Dupa ce, la inceput de noiembrie, Banca Centrala a declarat public ca isi va rari interventiile pe piata valutara, leul si-a aratat coltii. Practic, a castigat puncte si fata de euro, si fata de dolar. Multi au spus: un simplu foc de paie; reculul va fi cumplit.
Piata s-a umplut repede de zvonuri. Previziunile au mizat pe o cadere dramatica a leului. Razboi psihologic. Declarat de cei ce vor ca leul sa cada, sperand ca daca bombardeaza piata valutara cu zvonuri acest lucru chiar se va indeplini.
Cine sunt cei care vor ca leul... sa cada ? Si ce interese au ei? In primul rand, sunt cei care au acumulat valuta: euro sau dolari. Ei viseaza intr-o destabilizare a leului, care le-ar aduce enorme castiguri. Apoi, cei care in export nu mizeaza pe competitivitatea marfurilor, ci pe curs. Ei asteapta un euro mai scump (si, deci, un leu mai ieftin) ca sa castige din acest joc.
Desigur, mizeaza pe repetarea trecutului. Caderile leului, in anii trecuti, in fiecare toamna, au fost explozive. O astfel de cadere, in picaj, se asteapta si in acest an. Ei bine, ea nu s-a produs si nu se va produce. Teoria e limpede: inflatia si cursul se misca impreuna. Inflatia, in scadere, intareste leul. Apoi, leul ceva mai tare induce un minus de inflatie. Un recul dramatic e imposibil.
Apoi, economia se dovedeste a fi o succesiune de fenomene complexe, a caror dinamica nu este de loc lineara. E drept: pe de o parte se inchid intreprinderi, pe de alta parte cresc salariile. In acelasi timp, insa, datorita faptului ca pietele incep sa functioneze, se reduce numarul supracapacitatilor de productie nefolosite sau prost folosite; se restrang structurile de cost supraincarcate; continua reducerea personalului supraponderal, care in intreprinderi afecteaza productivitatea muncii, iar in institutii contribuie la cresterea deficitului bugetar. Cursul leului scapa, in acest fel, de o serie de presiuni. Alaturi de inflatie, sunt inca multi indicatori care influenteaza cursul. Daca unii dintre ei se imbunatatesc - si avem destule semne pozititve - atunci nu avem de ce sa ne temem de o destabilizare a pietei valutare.
Daca BNR miza pe un curs fix, viata i-ar fi fost mai usoara. Faptul e cunoscut de multa vreme. Inca dupa suprimarea convertibilitatii dolarului in aur, in 1971, cand monedele statelor dezvoltate au parasit fixismul traditional si au acceptat cursurile flotante. A fost o constrangere dureroasa. Nimeni nu a renuntat insa de bunavoie la patul caldut oferit de cursurile fixe. Flotarea monedelor constituia unica sansa de aparare in momentul in care deficitele persistente ale balantei de plati si miscarile de capitaluri provocau perturbari in economie. Viata la inaltimea cursurilor flotante s-a dovedit a fi insa grea. Chiar intre tarile cu economii dezvoltate au intervenit, de multe ori, evolutii divergente. Mai ales in domenii fundamentale, cum sunt preturile, costurile si balantele comerciale, marjele de fluctuatii intre diferite modele s-au distantat tot mai mult. Incercarile de a para agravarea decalajelor monetare n-au intarziat. Visand la Uniunea Europeana de astazi, "Piata Comuna" a nascocit "sarpele valutar", a carui disciplina impunea reguli stricte privind inflatia, masa monetara si cheltuielile publice. "Sarpele", cu marje mici de flotare monetara, a constituit o experienta ratata. Si abandonata. I-a urmat Mecanismul European al Schimburilor, care a supravietuit multor incercari grele. Dar numai in conditiile in care marjele maximale de fluctuatie au urcat dupa furtuna monetara europeana din toamna anului 1992. Atunci, lira britanica si lira italiana au sarit din "tunel" pentru ca nu au reusit sa faca fata exigentelor unui sistem in care flotarea monetara se derula cu frana de mana trasa.
O astfel de experienta o retraim si noi, acum. In conditii deosebite, desigur. Anii in care BNR optase pentru o politica de depreciere constanta (nominala si reala) a monedei si de mentinere la niveluri inalte a dobanzilor au trecut. Acum e un alt timp. Si iata ca Banca Centrala isi permite sa opteze mai degraba pentru o politica de flotare a leului, desigur controlata. Dar in conditiile reducerii masive a interventiilor sale pe piata valutara. Avand in vedere ca in economia romaneasca exista intrari semnificative de capitaluri este posibil ca leul sa se aprecieze in termeni reali. O asemenea modificare de politica monetara are un impact pozitiv in sensul temperarii inflatiei.
Dar iata ca, mai departe, BNR continua sa reduca si rata dobanzii de interventie. Desi, teoretic, ratele mai mari ale dobanzii pot contracara efectele inflationiste. De asemenea, ratele inalte pot proteja contul curent deteriorat de o eventuala apreciere a monedei. Cu alte cuvinte, in conditiile economice ale Romaniei, cresterea dobanzilor pare sa fie cea mai sigura politica in raport cu atingerea obiectivelor de dezinflatie si de mentinere in limite sustenabile a deficitului de cont curent. Pe ce se bazeaza BNR reducand dobanda? Fara indoiala ca pe impactul pozitiv al productivitatii muncii. Politicile care stimuleaza productivitatea, incluzand disciplina financiara si salariala, alaturi de reforme structurale, sunt dezinflationiste.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
