Politică

Liviu Dragnea, despre suspendarea lui Iohannis: Discuţia despre suspendare va continua. Iohannis nu mai are puterea să fie preşedinte

Liviu Dragnea, despre suspendarea lui Iohannis: Discuţia...

Autor: Ana Petrescu

09.07.2018, 16:38 1217

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că subiectul privind suspendarea preşedintelui va continua în partid şi în coaliţie, chiar dacă preşedintele a luat decizia de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.

"Dacă vom lua această decizie o s-o prezentăm atunci. Nu e numai asta. Sigur că e o discuţie serioasă pe care trebuie să o purtăm foarte aşezat pentru că este un demers foarte serios. Nu e un demers în joacă, dar din păcate preşedintele arată demult că nu respectă Constituţia, nu-şi respectă atribuţiile, nu mai are puterea să fie un preşedinte deasupra partidelor, fără interese partinice, care să fie un mediator între puterile statului", a declarat Liviu Dragnea.

Acesta a declarat că discuţia stabilită pentru azi a fost amânată, dar "nu am închis-o".

"Eu cred că decizia a fost luată pentru că dacă voia să ia această decizie de la început nu îl oprea nimeni. Nici copiii de grădiniţă nu l-au crezut că ai nevoie de 30 de zile ca să citeşti decizia CCR. Nici nu trebuia să citeşti toată motivarea. Din secunda a doua când s-a publicat decizia CCR în MO, preşedintele a încălcat Constituţia. Din moment ce n-a făcut-o când era firesc să o facă, înseamnă că s-a întâmplat ceva pe parcurs", a mai spus preşedintele PSD.

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au vorbit public, în ultimele zile, despre posibilitatea suspendării şefului statului, în condiţiile în care acesta nu punea în aplicare decizia CCR de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO