Politică externă

Români "umiliţi" de un angajat al serviciului neozeelandez de migrare şi trimişi în România - presă

Români "umiliţi" de un angajat al serviciului neozeelandez de migrare şi trimişi în România - presă

Foto: Chris Hondros/Getty Images/AFP

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

09.10.2012, 10:37 5766

Veronica Lazarovici şi soţul ei Mădălin Vânătoru, care au sosit în Noua Zeelandă pe 22 septembrie, în loc să treacă uşor de controlul vamal, aşa cum se aşteptau, au fost chestionaţi de INZ. Lazarovici afirmă că plănuia să studieze în Noua Zeelandă şi că întocmise o listă cu destinaţii turistice pe care dorea să le viziteze, însă Serviciile de Imigraţie au luat acestă decizie suspectând cuplul că se află în căutarea unor locuri de muncă ilegale în ţară, urmărind să nu se mai întoarcă în România, potrivit TVNZ.

Lazarovici a declarat pentru post că, în timp ce aştepta să fie chestionată, a fost "şocată" să audă un ofiţer din cadrul Serviciului Vamal spunând "ajunge cu românii". Ea subliniază că li s-a refuzat intrarea pe teritoriul Noii Zeelande, în opinia sa, exclusiv din cauza "rasei". "Soţul meu şi cu mine suntem amândoi români. Este clar că acest comentariu ne viza pe noi", a continuat românca.

Un purtător de cuvânt al agenţiei a cerut scuze cuplului pentru comentariul "deplasat", care, în opinia acestuia a fost "te rog nu îmi mai trimite alţi români", ci nu "ajunge cu românii". El a precizat că problema a fost "integral investigată" şi s-a conchis că un ofiţer a făcut către un coleg un "comentariu nepotrivit", "care a fost auzit şi interpretat greşit", un lucru cu atât mai regretabil cu cât "a fost făcut în auzul publicului".

Cei doi români nu au ieşit în afara aeroportului din Auckland, precizează postul de televiziune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO