Politică externă

Serbia alege intre UE si Rusia

04.02.2008, 18:55 13

Lupta s-a dat intre actualul presedinte, Boris Tadici, care doreste integrarea Serbiei in Uniunea Europeana, si ultranationalistul Tomislav Nikolici, care intentioneaza sa apropie tara de Rusia.
Scrutinul de ieri s-a desfasurat pe fondul unei situatii tensionate in legatura cu provincia Kosovo, ai carei lideri au anuntat ca isi vor proclama independenta indiferent de rezultatul votului.
Ambii candidati se opun independentei provinciei Kosovo numai ca Tadici, spre deosebire de adversarul sau, este convins ca Serbia nu are alta cale decat integrarea europeana. Actual presedinte al tarii si lider al Partidului Democrat, el sustine liberalizarea pietelor si reforme democratice, precum si o buna colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite la Haga in procesul impotriva criminalilor de razboi.
"Aceste alegeri reprezinta un referendum. Sunt sigur ca vom alege calea spre Uniunea Europeana. Sunt convins ca aceasta natiune vrea ceva mai bun decat intoarcerea la izolare", a declarat Tadici.
Nikolici este unul din fondatorii partidului nationalist Partidul Radical Sarb (SRS). Membrii partidului au fost apropiati ai fostului presedinte sarb, Slobodan Milosovici, iar actualul lider al formatiunii, Vijislav Seselj se afla in prezent in proces la Haga, fiind acuzat de crime impotriva umanitatii in timpul razboiului din 1999.
Nikolici doreste o colaborare stransa cu Rusia, in semn de pedepsire a Vestului pentru sustinerea independentei provinciei Kosovo, si si-a exprimat de fiecare data dubiile cu privire la relatiile tarii cu Uniunea Europeana.
"Fara mine Serbia nu are niciun viitor, e o tara in agonie si declin. Nicio promisiune nu a fost indeplinita dupa 2000", a declarat Nikolici in timpul campaniei prezidentiale. In primul tur de scrutin Nikolici s-a clasat pe primul loc cu 40% din voturi, fiind urmat de Tadici cu 35,39 procente. Chiar daca Tadici beneficia ieri in sondajele de opinie de un avans fragil fata de adversarul sau, institutele de sondare a opiniei publice au recunoscut dificultatea unui pronostic fiabil.
Premierul sarb, Vladislav Kostunita, cu orientare nationalista, dar aliat al lui Tadici in cadrul coalitiei guvernamentale, a refuzat sa il sustina pe acesta, apreciind insuficient angajamentul acestuia impotriva independentei Kosovo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO