Politică

Ponta: Emil Boc este un politician mic, de "mare nesimţire"

Ponta: Emil Boc este un politician mic, de "mare nesimţire"

Autor: Liviu Dadacus

20.08.2012, 11:13 1164

"Vreau să constat un sigur lucru şi, din păcate, mi s-a confirmat acum de dimineaţă: din păcate, fostul prim-ministru, domnul Emil Boc, e un politician mic cu un foarte mare tupeu. Eu mi-am făcut datoria nu faţă de domnul Boc, ci faţă de români, să spun ceea ce am găsit la Hidroelectrica - 1,2 miliarde de Euro pierderi, ce am recuperat într-un trimestru de la ANAF - 1,2 miliarde de lei bani în plus încasaţi, ce am găsit fraude - şi vorbesc de sute de milioane de Euro şi de lei - fie că e vorba de Poşta Română, fie că e vorba de Ministerul Dezvoltării, de CNAS. Nu ştiu de ce domnia sa s-a simţit dator, în loc să răspundă la lucrurile astea, şi probabil trebuie să răspundă şi penal, să vorbească de două lucruri care mi-au dovedit încă o dată că a stat trei ani premier fără să înveţe nimic", a spus Ponta.

El a precizat că primul lucru despre care a vorbit Boc a fost cursul Euro-Leu şi a ţinut să-i reamintească fostului premier că atunci când a plecat Guvernul PDL cursul era 4,5, iar acum e 4,8 în urma "unui atac fără precedent al lui Traian Băsescu şi al PDL împotriva României în ansamblu".

"Al doilea lucru despre care a vorbit e preţul la gaze. Vreau să spun că eu nu fac altceva acum decât să aplic ceea ce Guvenrul Boc a semnat cu FMI referitor la preţul la gaze. E totuşi prea mare nesimţirea să semnezi un acord cu FMI după care să-i cerţi pe cei care-l aplică. Ce trebuia să facem, să nu aplicăm ce a semnat domnul Boc?", a spus Ponta.

Victor Ponta a susţinut că mandatul lui Boc a reprezentat "o catastrofă" pentru România.

"Domnul Boc, din păcate pentru România - se îmtâmplă şi catastrofe în viaţa unor ţări - a fost prim-ministru. Faptul că nu a învăţat şi nu a înţeles nimic e încă o explicaţie pentru care PDL l-a schimbat din funcţie", a mai spus Ponta.

Fostul premier Emil Boc i-a transmis, sâmbătă, actualului şef al Guvernului, Victor Ponta, care a făcut bilanţul a 100 de zile de guvernare, că "viaţa bate blogul" şi i-a recomandat să îi întrebe pe români cât este cursul leu-euro şi care este preţul la gaze.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO