Politică

Tudorel Toader: Decizia CC este de invalidare a referendumului

Autor: Departamentul Politic

21.08.2012, 14:02 261

"Decizia a fost luată cu majoritatea legală cerută. Rezultatul este cel de invalidare", a spus Toader.

El nu a dat detalii, spunând că mai multe informaţii vor fi furnizate de către preşedintele CC, printr-un comunicat de presă.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.

"A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul", a explicat Zegrean.

Preşedintele Curţii Constituţionale a menţionat că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, îşi va relua în această situaţie atribuţiile de şef al statului.

Surse oficiale declarau anterior că CC a decis, marţi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni.

Conform aceloraşi surse, decizia a fost luată cu 6 voturi la 3.

Şedinţa de marţi a Curţii Constituţionale a durat mai puţin de trei ore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO