Prima pagina

Baneasa Investments a vandut toate penthouse-urile, care costa aproape un milion de euro fiecare

22.09.2006, 20:00 59

Baneasa Investments, dezvoltatorul proiectului imobiliar Baneasa din Capitala, a vandut toate apartamentele penthouse din complexul rezidential care urmeaza a fi dat in folosinta in luna februarie a anului viitor, odata cu finalizarea primei etape a proiectului de cladiri cu apartamente.
Fiecare dintre aceste apartamente costa aproape 1 mil. euro.
"Cu toate ca cel mai bine se vand apartamentele cu unul sau doua dormitoare, cel de-al patrulea apartament penthouse din prima faza a ansamblului de cladiri cu apartamente din zona rezidentiala Baneasa a fost vandut in decursul lunii august", au declarat pentru ZF surse din cadrul companiei.
Aceste penthouse-uri au o suprafata construita de 279-319 mp si terasa de 118-240 mp, iar cumparatorii lor sunt, in general, oameni de afaceri romani.
In cadrul aceluiasi proiect rezidential, care va cuprinde 227 de apartamente in 12 cladiri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, se afla la randul sau printre viitorii posesori ai unui apartament in aceste cladiri, dar nu a cumparat un penthouse, conform informatiilor din presa. Pretul apartamentelor in proiectul Baneasa variaza intre 200.000 de euro, pentru apartamentele cu un singur dormitor si pot ajunge la un million de euro, in cazul apartamentului care ocupa singur ultimul etaj al cladirii si care poate avea o suprafata totala, cu tot cu terasa, de peste 550 mp.
Penthouse-urile sunt cumparate in general cu banii jos, pentru achizitionarea locuintei fiind necesara achitarea unui avans de 30%, la care se adauga 5% platiti la intrarea in posesia apartamentului, restul sumei urmand a fi esalonat pe o perioada de aproximativ un an, potrivit acelorasi surse.
Proiectul de cladiri cu apartamente este impartit pe patru etape de finalizare, primele patru cladiri urmand a fi date in folosinta in decursul lunii februarie a anului viitor, in timp ce a doua transa de blocuri urmeaza a fi finalizata la sfarsitul verii anului 2007, intregul proiect urmand a fi finalizat, cel mai probabil, la inceputul anului 2008, potrivit reprezentantilor companiei.
In cadrul primelor patru cladiri, dezvoltatorul a vandut pana in prezent peste 30 de apartamente din totalul de 52 de unitati si estimeaza ca celelalte locuinte vor fi vandute fara probleme pana la data finalizarii acestora.
Proiectul Baneasa Investments este controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu si Radu Dimofte, fiind cel mai mare proiect imobiliar local, estimat la 1,2 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO