Prima pagina

Investitiile straine la Bursa, din nou pe minus

09.05.2005, 19:45 13

Investitiile straine de la Bursa de Valori Bucuresti (diferenta dintre cumparari si vanzari) au inregistrat in aprilie pentru a doua luna consecutiv o valoare negativa. Brokerii spun ca investitorii straini, cei care duc de obicei piata in sus, nu mai cumpara asteptand clarificarea modalitatii de aplicare a impozitului pe castigurile de capital.

Luna trecuta strainii au plecat de la Bursa cu 2,2 milioane de euro, in scadere totusi fata de martie, cand iesirile au insumat 13,7 milioane de euro.

"Multi dintre investitorii straini au stat sa vada ce se intampla cu modificarile legislative legate de impozitarea castigurilor de capital pentru ca multi dintre ei sunt afectati", spune Octavian Dragolea, directorul societatii de brokeraj European Securities.

Desi nu a intrat inca in vigoare, noua legislatie privind impozitarea tranzactiilor cu actiuni a fost schimbata in mai multe randuri, iar intrarea in vigoare a fost amanata de doua ori, fapt care a generat o stare de incertitudine pe piata.

Iesirile mai mici de capital strain au adus si o scadere mai mica a preturilor. Luna trecuta, indicele BET, al principalelor zece companii cotate pe piata, a pierdut 7,4%, fata de scaderea de 16% inregistrata in martie.

Un alt motiv invocat de unii dintre brokeri pentru iesirile de capital din ultima perioada a fost cresterea dobanzilor la dolar, situatie in care o parte a investitorilor s-au indreptat catre piata americana.

Scaderea valorii tranzactiilor realizate de investitorii straini in ultimele doua luni a fost chiar mai mare decat valoarea totala a tranzactiilor de la Bursa. Luna trecuta strainii au cumparat de 24,4 milioane de euro si au vandut de 26,7 milioane de euro.

In ianuarie si februarie, cand piata a crescut sustinut, ponderea investitorilor straini in tranzactiile de cumparare pe piata depasea 30%, aceasta situandu-se in ultimele doua luni la aproximativ 20%.

Vineri indicele BET a urcat cu 0,7% pe fondul unei lichiditati reduse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO