Prima pagina

Premierul vede o crestere economica de peste 6%

01.08.2006, 20:07 11

Prognoza privind evolutia cresterii economice este pozitiva, existand posibilitatea ca tinta de 6% prevazuta pentru 2006 sa fie depasita, a declarat ieri premierul Calin Popescu-Tariceanu, intr-un interviu acordat agentiei Mediafax.
El a afirmat ca nu a primit inca datele oficiale de la Institutul National de Statistica referitoare la evolutia PIB pe primele sase luni ale anului, insa are indicii privind interesul investitorilor pentru dezvoltarea unor afaceri in sectorul industrial si servicii.
"Eu am alt gen de semnale, care indica faptul ca economia merge bine si am incredere in acest lucru", a spus Tariceanu.
Economia a urcat in primul trimestru cu 6,9%, in termeni reali, fata de primele trei luni ale anului 2005, cand ritmul de crestere a PIB fost de 6%, potrivit datelor INS.
Evolutia din primul trimestru reprezinta cel mai alert ritm de crestere economica intr-o perioada de trei luni in intervalul 2000-2006.
Pe de alta parte, economia a accelerat si mai mult in al doilea trimestru, conform estimarilor presedintelui Comisiei Nationale de Prognoza, Ion Ghizdeanu, care declara saptamana trecuta pentru ZF ca se asteapta la o crestere economica mai mare in trimestrul II fata de primele trei luni. Pentru acest an, Guvernul a prognozat un avans al PIB de 6%, fata de 4,1% anul trecut si cresterea record de 8,4% inregistrata in 2004.
Produsul Intern Brut al Romaniei pe cap de locuitor se situeaza la aproximativ o treime din cel din Uniunea Europeana, situandu-se la finalul anului trecut la 35 din media UE, potrivit Eurostat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO