Prima pagina

Splitarea viata/non-viata in asigurari, pusa in discutie

30.12.2004, 00:00 14



Companiile de asigurari care au acum operatiuni si pe piata asigurarilor generale si pe piata asigurarilor de viata ar putea sa nu mai fie nevoite sa separe aceste activitati, conform unor surse din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.



Jumatate din primele 25 companii de asigurari din Romania (care detin peste 95% din piata) au operatiuni comune, iar separarea activitatilor a fost deja contestata de reprezentantii acestor companii.



Conform modificarilor legislative privind industria asigurarilor adoptate in acest an pentru adaptarea la legislatia europeana in domeniu, companiile de asigurari de viata si cele de asigurari generale ar fi urmat sa-si desfasoare operatiunile in mod distinct de la 1 ianuarie 2005. CSA va propune insa la inceputul anului urmator la Bruxelles, conform surselor citate, modificarea legislatiei abia adoptate, afirma surse citate.



Ca urmare a modificarilor propuse, vor trebui sa-si desfasoare activitatea in societati distincte de asigurari de viata si generale doar companiile care se infiinteaza de acum incolo. Companiile care functioneaza deja in formula mixta o vor putea face si in continuare. Dealtfel, nici in Ungaria sau Cehia, care deja au intrat in Uniunea Europeana, nu exista prevederi privind separarea activitatilor la companiile care vand deja ambele categorii de asigurari, ci doar nu mai este permisa infiintarea altor companii de acest fel.



Reprezentantii companiilor care desfasoara ambele categorii de operatiuni au contestat puternic aceasta decizie, afirmand ca va genera costuri in plus. Ei au afirmat ca activitatile erau oricum separate in ceea ce priveste raportarea activitatii. Companiile mixte sunt obligate sa calculeze rezervele tehnice, sa tina contabilitatea si sa calculeze coeficientii de solvabilitate si lichiditate (specifici asiguratorilor) separat.



"Este o veste buna, dar nu cred pana nu vad. Oricum, trebuia facut de la inceput, nu sa fie necesara inca o data schimbarea legii asigurarilor", a spus Tudor Moldovan, director general adjunct al Generali.



Piata asigurarilor este estimata ca va ajunge in 2004 la 800 milioane de euro, cu 20% mai mult decat anul trecut. In 2004 asiguratorii au trebuit sa faca fata unui val de reglementari noi, printre care modificarile la legea asigurarilor si a contractelor de asigurare si legea falimentului in asigurari. Toate acestea au fost necesare pentru inchiderea capitolului "Libera circulatie a serviciilor" in negocierile cu Uniunea Europeana. sorin.pislaru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO