Prima pagina

Tanasescu face o ultima incercare pentru cota unica

Tanasescu face o ultima incercare pentru cota unica
22.01.2004, 00:00 7



Ministerul Finantelor pregateste o noua incercare de a introduce in Romania sistemul cotei unice de impozit pe venit, dupa esecul din toamna trecuta. "Este deja finalizat un model de calcul construit pe o cota de impozit de 14%, care nu ar aduce pierderi la buget chiar fara a lua in considerare tendinta de crestere a incasarilor din 2003", au declarat pentru Ziarul Financiar surse guvernamentale.



Cota unica, sensibil redusa fata de nivelul propus anul trecut, de 23%, ar face sa nu mai conteze contra-argumentul pierderilor pe care le-ar fi inregistrat contribuabilii mici, impozitati in prezent la nivelul minim de 18%. Pentru a intra in vigoare din 2005, intregul proiect de modificare a sistemului de impunere a veniturilor trebuie pus la punct si aprobat de Parlament pana la sfarsitul lunii iunie, conform regulilor de modificare a Codului fiscal.



Ministerul Finantelor a cerut din nou sprijinul caselor de consultanta pentru a pregati a doua tentativa pentru introducerea cotei unice. "Am pornit discutiile generale, iar in martie-aprilie vom incepe sa lucram din nou la detaliile noului sistem", a declarat Rodica Segarceanu, tax-partner la firma de consultanta Deloitte&Touche. Dincolo de aspectele tehnice, marea batalie se va duce in plan ideologic. In toamna trecuta, incercarea Ministerului Finantelor de a inlocui sistemul de impunere progresiva cu cinci transe de venituri n-a avut nici o sansa in fata opozitiei presedintelui Iliescu si a unei parti din PSD, sustinatori ai principiului echitatii sociale. De asemenea, nici sindicatele nu au fost de acord sustinand ca cei cu salarii mici vor pierde pentru ca baremul de impozitare ar fi crescut la 23%. Ministerul a contrazis aceasta pozitie sustinand ca exista deduceri. Sindicalistii nu au acceptat acest argument afirmand tot timpul ca cei mai castigati vor fi cei care au venituri mari, adica cei care nu fac parte din organizatiile pe care le conduc.



Desi la primele discutii din vara trecuta nici ministrul finantelor nu se declara un adept convins al cotei unice, Mihai Tanasescu incearca acum sa lase mostenire, dupa patru ani de mandat, un nou sistem de impozitare. Sistemul presupune insa lamurirea mai multor aspecte incepand cu posibila eliminare a deducerilor prevazute in forma actuala a codului fiscal. Acesta nu este considerat tousi un mare obstacol, avand in vedere ca deducerea contributiilor la pensiile ocupationale, de exemplu, nici nu va functiona in acest an. Cea mai importanta problema de lamurit o reprezinta categoriile de venituri la care se va aplica o cota unica de impozit. Surse guvernamentale afirma ca este greu de crezut ca se va putea merge cu principiul pana la capat, astfel incat cota unica sa cuprinda toata gama de venituri, inclusiv din dobanzi si dividende.



Din punct de vedere macroeconomic, ar putea fi invocat riscul ca veniturile suplimentare, aparute prin introducerea cotei unice la un nivel redus, sa alimenteze cererea de consum din import, care este deja in crestere accelerata. Un argument in favoarea cotei unice il poate constitui modelul Slovaciei, care de la 1 ianuarie 2004 a introdus o cota unica de 19% atat pe venit, cat si pe profit. Si acolo ideea cotei unice s-a ciocnit de principiile presedintelui, insa Parlamentul si-a impus in cele din urma punctul de vedere. Reducerea fiscalitatii a atras deja atentia vecinilor germani, care tind sa-si mute rezidenta fiscala in Slovacia.



Romania ar putea avea o ultima sansa de a introduce cota unice pentru multa vreme, avand in vedere ca pe masura ce trece timpul va fi mult mai greu de schimbat actualul sistem de impozitare progresiva cu noua schema de deduceri, care va angrena un sir intreg de proceduri si o adevarata armata de consultanti fiscali. Ministrul finantelor afirma ca, in cel mai rau caz in care cota unica va esua pentru a doua oara, se va recurge la reducerea numarului transelor de venituri impozabile de la cinci la trei. Specialistii spun insa ca masura nu ar avea nici un efect daca nu ar fi insotita de reducerea cotei maxime de impozit de 40%.
razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO