Profesii

Cum este să te întorci la fostul angajator

COSMIN BORDEA, Fresenius

COSMIN BORDEA, Fresenius

Autor: Adelina Mihai

25.06.2015, 00:04 7548
O parte dintre angajatori au politici stricte privind primirea în companie a foştilor an­gajaţi, iar ve­rifi­carea unui can­di­dat care a mai pe­trecut câţiva ani în aceeaşi com­pa­nie dă de multe ori bătăi mai mari de cap recruiterilor. Ce îi determină pe an­gajaţi să se întoarcă la o com­pa­nie pe care căndva au decis să o pără­sească şi în ce condiţii au revenit?
 
Cosmin Bordea este unul dintre managerii locali care au avut parte de efectul de bumerang în viaţa profesională. După ce a lucrat timp de cinci ani în cadrul operatorului de servicii de dializă Fresenius Medical Care, a acceptat, pentru doi ani, să fie şeful pe resurse uma­ne al companiei de software Microsoft România. Apoi, înce­pând cu 2011, s-a întors la fostul anga­jator, unde a preluat o poziţie de director pe regiunea Europei de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, scrie revista Business Magazin (www.bmag.ro).
 
„Pentru mine, o «misiune imposibilă» e cea mai mare pro­vocare şi îmi găsesc o motivaţie puternică înspre asemenea provo­cări“, a spus Bordea.
 
Un motiv similar a stat şi la baza întoarcerii la fostul angajator şi pentru Emil Vonvea, bancherul care a revenit să lucreze în Banca Naţională – primul său angajator – după ce a petrecut cinci ani într-o bancă comercială. Fost director general adjunct al Garanti Bank, Vonvea va prelua de la 1 iulie funcţia de director al direcţiei de rezoluţie bancară în cadrul BNR, o zonă care se ocupă de gestionarea băncilor cu probleme. Înainte să meargă la Garanti, el a lucrat 11 ani la BNR.
 
Citiţi mai multe despre întoarcerea la fostul angajator în cel mai recent număr al revistei Business Magazin (www.bmag.ro)
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO