Profesii

ING Asigurari de Viata, la a patra editie a "Management Trainee"

31.03.2008, 16:19 30

ING Asigurari de Viata a inceput recrutarea absolventilor pentru cea de-a patra editie a programului "Management Trainee". Pentru a fi selectati, tinerii trebuie sa aiba rezultate academice foarte bune. Dintre cei selectati va fi aleasa o singura persoana care va fi angajata ulterior in cadrul companiei. "Particularitatea programului de management trainee este posibilitatea de a trece prin toate functiunile si procesele companiei, pentru ca la final candidatul selectat sa poata alege oricare dintre cele pe care le consideram a fi cele mai potrivite competentelor si abilitatilor sale", spune Anca Iancu, recruitment & development manager la ING Asigurari de Viata. Interviurile cu candidatii selectati se vor desfasura intre 1 si 30 iunie, iar pe 1 august va fi desemnat castigatorul programului. Candidatul finalist va parcurge un program de training la sediul ING Asigurari de Viata din Bucuresti, dar si la sediul central ING de la Amsterdam. La final, acesta va ocupa o functie de management. ING Asigurari de Viata investeste anual in programe de training si certificari internationale. In prezent, dintre cei peste 400 de angajati ai companiei, 40 au participat deja la un program de instruire.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO