Profesii

Investitorii răsuflă uşuraţi măcar pentru câteva ore. Indicele Dow Jones deschide săptămâna în creştere

Investitorii răsuflă uşuraţi măcar pentru câteva...

Autor: Dan Grigore Ivan

12.02.2018, 17:41 530

Piaţa de capital americană a deschis în creştere noua săptămână, după ce în perioada 5-9 februarie a reuşit la limită să evite cea mai proastă evoluţie din ultimii nouă ani, în condiţiile în care şedinţele de tranzacţionare încheiate cu scăderi de 600 – 1000 puncte au adus aminte de momentele imediat premergătoare instalării unui crah la New York.

În momentul de faţă, aprecierea indicelui Dow Jones este în jur de 0,7%, în scădere faţă de o deschidere de peste 1%. Dintre cele 30 de companii ce formează celebru indice bursier, 22 dintre ele sunt în teritoriul pozitiv. Cisco şi Apple conduc plutonul creşterilor constituenţilor Dow Jones, în vreme ce Walt Disney şi J & J se află la polul opus.

Agresivitatea scăderilor de săptămâna trecută a fost accelerată şi de publicarea unor rezultate financiare sub aşteptările analiştilor, dar alimentarea principală a sa a venit pe fondul unei reveniri a inflaţiei şi a unei posibile ieşiri mai puternice a Fed-ului din zona politicii ultra-expansioniste care a marcat ultimii zece ani, deceniu în care bursa americană a crescut cu peste 100%, împinsă de realitatea banilor ieftini şi a unei arhitecturi de alegere a plasării capitalului (încă) restrânsă.

Mai mult, intrarea într-un nou peisaj macroeconomic se petrece pe un teren bursier definit multiplii de preţ ajunşi la nivelul celor din preajma marilor crahuri care au zguduit Statele Unite în ultima sută de ani.

Dacă începutul lui 2018 a părut o continuare în aceeaşi notă a lui 2017, acompaniat de creşteri puternice, investitori ce nu par să se tempereze în faţă Casandrelor şi a unui indice Dow Jones ce se pregătea să încheie ianuarie 2018 drept cea mai bună lună din 2015 încoace, primele lovituri au venit pe 2 februarie când Dow Jones cobora cu aproape 700 puncte. Lucrurile au devenit clare, transmiţând astfel hotărât că excepţionalul an 2017 a trecut, atunci când Dow Jones a atins luni o scădere de peste 1500 puncte, echivalentul unei deprecieri de 6%, terminând în cele din urmă şedinţa în jurul unei scăderi de 4%.

După doar aproximativ zece zile, moment în care a început duşul rece al corecţiilor succesive de pe piaţa de capital americană, indicele S & P 500 a trecut, la nivelul anului 2018, în teritoriul negativ (-1,5%), de la un avans de peste 6% la sfârşitul lui ianuarie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO