Profesii

Productivitatea angajatilor este direct proportionala cu starea lor de sanatate

24.03.2008, 23:19 63

Productivitatea scazuta a angajatilor, absenteismul la locul de munca si costurile mari cu sanatatea, generate de aparitia de boli cronice printre angajati, afecteaza activitatea si profitabilitatea companiilor, sunt de parere specialistii care au participat la seminarul "Campania pentru sanatatea angajatilor", organizat de PricewaterhouseCoopers (PwC) si GlaxoSmithKline.
"Ratiunile de business ale unei stari de sanatate precare sunt legate direct de productivitatea angajatilor si deci de profitabilitatea companiei. Daca un angajat nu este sanatos, va lipsi de la munca si va genera in plus si alte costuri companiei decat daca s-ar lua masuri de prevenire a unei boli, ce solicita costuri mult mai reduse comparativ cu situatia contrara", a spus Ruxandra Stoian, human resources director in cadrul PwC.
Toate aceste simptome se pot evita prin implementarea unui sistem de sanatate mai eficient in cadrul organizatiilor, care sa tina cont de factorii ce ar putea afecta sanatatea angajatior. Intemeierea si mentinerea unei culturi organizationale bazate pe sanatate aduce pe termen lung beneficii atat companiei, cat si angajatilor sai. Retinerea si atragerea capitalului uman, imbunatatirea productivitatii si reducerea costurilor prin prevenirea imbolnavirii angajatilor sunt cateva dintre efectele pe care asigurarea sanatatii angajatilor le poate oferi unei companii.
Factori de risc precum fumatul, alcoolul, hipertensiunea si obezitatea genereaza cheltuieli foarte mari, un exemplu in acest sens fiind India, in care se cheltuieste 2,1% din PIB pentru probleme de sanatate cauzate de factorii enumerati, si China, unde 1,5% din valoarea PIB-ului se duce pe astfel de cheltuieli.
Cele mai importante active intr-o companie sunt oamenii, iar schimbarile intervenite in stilul lor de viata si la locul de munca contribuie la cresterea numarului epidemiilor de boli cronice ce afecteaza, de asemenea, activitatea angajatilor. Odata cu globalizarea, aceasta problema devine din ce in ce acuta pentru sistemele de sanatate, economiile si afacerile din intreaga lume.
Cateva dintre solutiile propuse in cadrul seminarului au fost legate de construirea unui spatiu de munca mai atractiv, de includerea in pachetele de beneficii a abonamentelor la gimnastica, piscina sau tenis si de achizitionarea unor pachete de sanatate pentru prevenirea unor boli specifice femeilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO