Valentin Petrof, 40 de ani, executivul care a ocupat în ultimii cinci ani funcţia de country manager al furnizorului de soluţii privind forţa de muncă ManpowerGroup, pleacă de la conducerea companiei.
„Intenţia mea a fost să îmi lărgesc ex perienţa de management cu alte proiecte, iar momentan evaluez mai multe oportunităţi, atât antreprenoriale, cât şi în alte corporaţii. În ultimii cinci ani am reuşit să aducem profit în fiecare an la Manpower, aceasta fiind cea mai im portantă schimbare faţă de perioada de dinainte. Am încredere că grupul va continua să crească“, a explicat Valentin Petrof.
Grupul Manpower este prezent pe piaţa locală din 2003, iar anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 175,8 milioane de lei, în scă dere cu 16% faţă de anul anterior, potrivit informaţiilor de la Ministerul de Finanţe.
Petrof a venit la conducerea grupului Manpower în mai 2011, după ce anterior a acumulat o experienţă de peste 13 ani în vânzări şi management. La acea vreme, grupul şi-a căutat CEO timp de o jumătate de an. În mandatul său, businessul ManpowerGroup a crescut cu circa 125% în 2015 faţă de anul 2010, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.