Update: NEPI ar putea plăti până la 90 de milioane de euro pentru birourile lui Ovidiu Şandor din Timişoara. Acţionarii iau 16 mil. euro pentru primele trei clădiri

2 feb 2012 Autor: Cristi Moga

NEPI a anunţat pe bursă detaliile financiare ale tranzacţiei prin care a cumpărat birourile City Business Center din Timişoara, iar valoarea deal-ului ar putea ajunge la 90 mil. euro.

Astfel, pentru cele trei clădiri existente în proiect sud-africanii vor plăti un preţ de 16,5 milioane de euro şi şi-au asumat datoriile firmelor Modatim Investments şi Modatim Properties, cu o valoare cumulată de 29,2 mil. euro.

Pe de altă parte, celelalte două clădiri de birouri din cadrul proiectului, care vor avea o suprafaţă de aproximativ 20.000 de metri pătraţi, trebuie finalizate cel târziu până la 30 septembrie 2014 şi sunt "subiect al unui preţ maxim de tranzacţie de 46 de milioane de euro", potrivit reprezentanţilor NEPI.

Valoarea de tranzacţionare a celor două clădiri va fi stabilită în funcţie de contractele de închiriere care vor fi semnate cu chiriaşii.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
NEPI
, Ovidiu Sandor
, birouri

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine