ZF 24

Cine mai controlează Bancpost, al zecelea creditor local, după ce banca-mamă a ieşit de sub controlul statului elen

Bancpost are un milion de clienţi şi active de aproape 3 miliarde de euro

Bancpost are un milion de clienţi şi active de aproape 3 miliarde de euro

Autor: Ciprian Botea

29.05.2014, 12:52 1203
Bancpost, a zecea instituţie de credit locală, cu o cotă de piaţă de 3,3%, a ieşit de sub controlul indirect al statului elen după ce fondurile de investiţii Fairfax şi Capital au preluat o cincime din acţiunile băncii-mamă Eurobank din Grecia.
 
 
Fondul Elen de Stabilitate Financiară, care recapitalizase Eurobank cu 5,8 mld. euro anul trecut şi care ajunsese astfel să deţină controlul băncii cu o participaţie de 95%, a rămas cu o cotă de participare de numai 35%.
 
Eurobank nu reuşise în primăvara anului trecut să-şi convingă propriii acţionari să participe cu minimum 10% din capitalul nou necesar pentru a evita naţionalizarea, fiind singura dintre cele patru mari bănci greceşti care a ajuns sub controlul statului elen.
 
Canadienii de la Fairfax controlează indirect aproape 9% din Eurobank, în timp ce americanii de la Capital deţin puţin peste 13% din acţiunile băncii elene prin intermediul a două companii. Fondul de stabilitate a rămas cu 35,4% din Eurobank. Investitorii persoane fizice deţin 5,4% din capital.
 
Grupul Eurobank deţine 99% din Banc­post, o bancă cu un milion de clienţi şi active de aproape 3 mld. euro, şi mai controlează o companie de credite de consum, două societăţi de asigurări şi alte şase entităţi financiare pe piaţa românească. Fairfax este un fond canadian cu investiţii predominant în sectorul financiar, în special în sectorul asigurărilor. Canadienii sunt şi principalul acţionar al producătorului smartphone-urilor BlackBerry.
 
La finalul anului trecut apăruseră informaţii că mai multe fonduri de investiţii, inclusiv unul în spatele căruia se află miliardarul american George Soros, ar fi fost interesate să preia o participaţie strategică la Eurobank. După tranzacţiile din luna mai investitorii instituţionali au ajuns să deţină 60% din Eu­ro­bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO