ZF 24

Cluj: Producţia industrială a crescut în aprilie cu 7%

Cluj: Producţia industrială a crescut în aprilie cu 7%

Autor: Laurentiu Cotu

19.06.2014, 13:24 116
 

Producţia industrială a judeţului Cluj a crescut în luna aprilie 2014 cu 7% faţă de aceeaşi lună din anul 2013, arată datele Direcţiei Judeţene de Statistică Cluj. Comparativ cu primele patru luni din 2013, in perioada ianuarie-aprilie 2014 indicele producţiei industriale a fost de 126,9%. În luna aprilie 2014, indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie a fost cu 0,4% mai mare faţă de luna aprilie 2013.

Activitatea de comerţ exterior din judeţul Cluj în luna februarie se concretizează prin realizarea unui volum de export în valoare de 156,7 mil. euro şi a unor importuri care însumează 282,8 mil. euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, exportul a crescut cu 15,6%, iar importul cu 20,9%, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Cluj.

În luna aprilie 2014 s-au eliberat 116 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 8 autorizaţii mai mult faţă de luna aprilie 2013.

În primele patru luni din acest an unităţile de turism din Cluj cu minim 10 locuri-pat, au oferit turiştilor 3.633 de camere cu 7.097 de locuri, fiind cazaţi în total 93.613 de turişti, din care 15.900 au fost turişti străini. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, numărul turiştilor străini a crescut cu aproape 9,8%, cei mai mulţi provenind din Italia, Germania, Ungaria, Franţa şi Regatul Unit. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna aprilie 2014 a fost de 21,9%, cu 2,9% mai mare faţă de luna aprilie 2013.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO