ZF 24

Energobit va realiza infrastructura de energie a Cartierului Tineretului pentru 5 mil. euro

08.07.2008, 18:15 21

Compania Energobit SA a anuntat ca va realiza lucrarile de alimentare cu energie si retelele electrice pentru prima etapa a construirii Carterului Tineretului, investitie estimata la peste 300 milioane de euro, realizata de Polus Real Estate, firma membra a grupului Trigranit.
"Atu-ul nostru este faptul ca suntem producatori de echipamente, atat pentru punctul de transformare, cat si la corpuri de iluminat, astfel ancat ne permitem termene de livrare foarte scurte, asa cum cere contractorul", a explicat vicepresedintele grupului Enerbobit, Peter Pal.
La licitatia restransa pentru atribuirea acestui contract de lucrari au participat companiile clujene Energobit SA si Grup IV Instalatii. "Noi am fost pe primul loc ca pret, cu o oferta de circa 18-19 milioane de lei", a declarat presedintele Consiliului de Administratie al Grup IV Instalatii, Ioan Aschilean. Potrivit directorului general al societatii Grup IV Instalasii, Mihail Mandrutiu, societatea Energobit a castigat prin termenele oferite, pentru ca a dat trei luni ca perioada de executie, iar pentru constructor acest aspect a fost decisiv.
"Pentru noi este o lucrare importanta avand in vedere faptul ca acest cartier este in acest moment cea mai mare investitie imobiliara din Cluj", a mai explicat Peter Pal. EnergoBit Group este unul dintre principalii producatori de echipamente electrice si antreprenori in domeniul instalatiilor electrice cu o cifra de afaceri estimata pentru acest an de aproximativ 110 milioane de euro, in crestere cu 20% fata de anul trecut. Compania produce puncte de transformare electrica in fabrica proprie de la Jibou, judetul Salaj, iar corpurile de iluminat public sunt realizate la Cluj-Napoca, in urma unei asocieri cu liderul european de piata, compania belgiana Schreder.
Cartierul Tineretului este primul proiect rezidential in parteneriat public privat din Transilvania, realizat de societatea clujeana Polus Real Estate, parte a grupului maghiar de dezvoltare imobiliara TriGranit, in asociere cu Primaria Cluj-Napoca. Investitia estimata este de aproximativ 300 milioane euro, iar compania a garantat Primarei Cluj-Napoca un profit minim de 6% , respectiv 9,1 mil. de euro.
In acest moment au fost demarate lucrarile la etapa 1 a realizarii Cartierului Tineretului, care este formata din sase blocuri de locuinte cu regim de inaltime de sapte etaje, cu destinatia de locuinte sociale si din opt blocuri de locuinte de trei etaje, dispuse in trepte si care vor fi alimentate de o centrala termica cu cogenerare. Potrivit purtatorului de cuvant al Trigranit, Margareta Beta, proiectantul general al cartierului este compania Assix SR, iar biroul de arhitectura Dico & Tiganas a realizat servicii si lucrari de proiectare pentru proiectul Cartierului Tineretului pentru zona de locuinte Sud-Vest. Oficialii Polus Real Estate au precizat ca deocamdata nu s-a luat o decizie privind antreprenorul general al proiectului.
Cartierul Tineretului va fi realizat in partea de nord a orasului Cluj, pe un teren aflat in proprietatea Primariei, iar intregul proiect se va finaliza in cinci ani. La final, noul cartier va include aproximativ 5.836 de locuinte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO